• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
16 decembrie 2025 În Actual, Important, Justiție

Un avocat a fost trimis pe banca acuzaților pentru escrocherie

justiție

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a transmis în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală în care un avocat este învinuit de comiterea infracțiunii de escrocherie.

Potrivit probelor acumulate, avocatul, profitând de calitatea sa profesională și de încrederea acordată, ar fi indus intenționat în eroare clienta și soțul acesteia, susținând în mod fals că, pentru o apărare eficientă, ar fi necesară efectuarea mai multor expertize judiciare.

Sub acest pretext, avocatul ar fi solicitat și ar fi primit bani, invocând necesitatea unei expertize IT, a unor expertize separate asupra serverului și a programului informatic, precum și a unei expertize dactiloscopice. Mai târziu, a continuat inducerea în eroare, afirmând că expertizele ar fi fost deja efectuate și că ar fi avut rezultate favorabile, pretinzând totodată existența unor cheltuieli suplimentare.

Însă, în realitate, sumele de bani solicitate ar fi fost însușite de avocat, care, în acest mod, ar fi sustras de la client suma de peste 29 000 de lei.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția și a refuzat să facă declarații. Cauza penală a fost transmisă spre examinare în fond Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Anterior, avocatul a mai fost condamnat pentru o infracțiune similară.

Pentru infracțiunea de escrocherie, Codul penal prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 de lei sau cu închisoare de la 1 la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.

Articolul precedentMaia Sandu în discuții cu Președintele Ucrainei despre situația de pe front, despre rezistența Ucrainei și despre eforturile internaționale de a apropia momentul păcii în Ucraina
Articolul următorAlexandru Munteanu a participat la Forumul dedicat reformei justiției și combaterii corupției

Postari relevante:

  • 760536789_1383518396995383_3549450393937074471_n
    Programul național „Independența care ne unește. Moldova-35”, aprobat de Guvern
  • 760503248_1355495586085101_2686219639701397964_n
    Dorin Junghietu, în vizită de lucru la Stația Electrică Chișinău

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.702)
  • Bloguri (390)
  • Breaking (1.369)
  • Economie (468)
  • Geopolitică (802)
  • Important (10.431)
  • Internațional (147)
  • Justiție (280)
  • Politică (6.257)
  • Social (1.490)
  • Uncategorized @ro (26)

Articole recente

  • Programul național „Independența care ne unește. Moldova-35”, aprobat de Guvern 29 iulie 2026
  • Dorin Junghietu, în vizită de lucru la Stația Electrică Chișinău 29 iulie 2026
  • Guvernul: Concertul de Ziua Limbii Române a fost anulat 29 iulie 2026
  • Guvernul aprobă inițierea unui Memorandum cu India privind colaborarea în învățământul superior 29 iulie 2026
  • Cristina Gherasimov a încurajat tinerii să pună umărul la construirea viitorului european al țării 29 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Programul național „Independența care ne unește. Moldova-35”, aprobat de Guvern 29 iulie 2026
  • Dorin Junghietu, în vizită de lucru la Stația Electrică Chișinău 29 iulie 2026
  • Guvernul: Concertul de Ziua Limbii Române a fost anulat 29 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (3246)
    • iulie (507)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate