• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
3 noiembrie 2026 În Actual, Important, Justiție

Un avocat – trimis în judecată pentru escrocherie și trafic de influență. Ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru soluționarea favorabilă a două cauze penale

justitie

Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și transmiterea în instanța de judecată, pentru examinare în fond, a cauzei penale în care un avocat este învinuit de comiterea infracțiunilor de escrocherie și trafic de influență.

Potrivit probelor administrate de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, învinuitul ar fi urmărit să obțină ilegal mijloace bănești de la rudele a doi frați inculpați într-o cauză penală pentru huliganism, unul dintre aceștia fiind inculpat și într-o altă cauză penală pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.

Astfel, sub pretextul încheierii unor contracte de prestare a serviciilor de asistență juridică pentru cei doi frați, avocatul ar fi primit de la denunțător 2 200 de euro și 16 000 de lei, fără a încheia însă contractele respective.

Ulterior, sub pretextul că ar putea implica un expert independent în cauza penală privind huliganismul, care ar urma să întocmească un raport de expertiză favorabil recalificării infracțiunii imputate celor doi inculpați, avocatul ar fi primit de la denunțător încă 1 300 de euro. Cu toate acestea, niciun expert nu ar fi fost implicat în cauza penală respectivă.

De asemenea, în cadrul discuțiilor purtate cu denunțătorul, avocatul ar fi pretins 3 000 de euro, susținând că ar putea influența adoptarea unei decizii mai favorabile în privința persoanei inculpate pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, într-o cauză aflată pe rolul Curții de Apel Bălți. Ulterior, acesta ar fi acceptat și primit, în trei tranșe, suma totală de 2 300 de euro și 6 000 de lei.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția. Cauza penală a fost transmisă pentru examinare în fond la Judecătoria Bălți, sediul Central.

Pentru infracțiunea de trafic de influență, legea prevede pedeapsa cu amendă în mărime de la 100 000 la 150 000 de lei sau cu închisoare de până la 6 ani. Escrocheria, prevăzută la art. 190 alin. (1) din Codul penal, se pedepsește cu amendă în mărime de la 27 500 la 50 000 de lei, cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 120 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 3 ani. În cazul infracțiunii prevăzute la art. 190 alin. (2) lit. d) din Codul penal, legea prevede amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 de lei sau închisoare de la 1 la 5 ani. În ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.

Totodată, în vederea garantării executării eventualei pedepse cu amendă și a confiscării speciale, au fost aplicate sechestre asupra unor bunuri mobile și imobile care aparțin învinuitului cu drept de proprietate.

Articolul precedentParteneriatul moldo-român în domeniul apărării se extinde prin proiecte comune de modernizare
Articolul următorIgor Dodon a făcut apel către Maia Sandu să o grațieze pe Evghenia Guțul

Postari relevante:

  • 885837077_3814142082075481_330583718203469418_n
    Campanie anticorupție la Poliția de Frontieră: călătorii, invitați să participe la un sondaj anonim
  • 888131898_1586168796870744_2871108015689732488_n
    AGE: Platforma guvernamentală edemocratie.gov.md este din nou disponibilă

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.140)
  • Bloguri (411)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (883)
  • Important (11.898)
  • Internațional (147)
  • Justiție (313)
  • Politică (7.494)
  • Social (1.848)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Campanie anticorupție la Poliția de Frontieră: călătorii, invitați să participe la un sondaj anonim 3 noiembrie 2026
  • AGE: Platforma guvernamentală edemocratie.gov.md este din nou disponibilă 3 noiembrie 2026
  • Victoria Belous: Am acceptat propunerea PAS de a candida la funcția de primar de Chișinău cu un sentiment imens de responsabilitate 3 noiembrie 2026
  • Viceprim-ministrul Chiveri a mulțumit autorităților britanice pentru sprijinul constant în promovarea soluționării pașnice a conflictului transnistrean 3 noiembrie 2026
  • 8 noiembrie – ultima zi pentru depunerea cererilor de acreditare a observatorilor la alegerile regionale din 15 noiembrie 3 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Campanie anticorupție la Poliția de Frontieră: călătorii, invitați să participe la un sondaj anonim 3 noiembrie 2026
  • AGE: Platforma guvernamentală edemocratie.gov.md este din nou disponibilă 3 noiembrie 2026
  • Victoria Belous: Am acceptat propunerea PAS de a candida la funcția de primar de Chișinău cu un sentiment imens de responsabilitate 3 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4714)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate