• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
7 octombrie 2026 În Actual, Important, Justiție, Social

Un cetățean ucrainean, aflat în căutare internațională, extrădat autorităților din Ucraina

photo_5348178575489703053_y

Un cetățean al Ucrainei, în vârstă de 67 de ani, aflat în căutare internațională de către autoritățile de drept din Ucraina, a fost extrădat autorităților statului solicitant, prin procedură simplificată.

Bărbatul a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova în luna august, în baza solicitării autorităților ucrainene, fiind suspectat că, în februarie 2024, ar fi organizat trecerea ilegală a frontierei de stat pentru trei cetățeni ai Ucrainei. Pentru fapta imputată, legislația statului solicitant prevede o pedeapsă de până la 9 ani de închisoare.

Ulterior reținerii, instanța de judecată a dispus aplicarea arestului preventiv, iar ulterior măsura a fost înlocuită cu arest la domiciliu pe teritoriul raionului Ocnița, în vederea extrădării. În această perioadă, bărbatul a fost monitorizat prin sistemul de supraveghere GPS.

La 7 octombrie, în urma cooperării dintre angajații Inspectoratului de Poliție Ocnița, Direcției cooperare polițienească internațională a IGP și autoritățile competente din Ucraina, bărbatul a fost extrădat prin punctul de trecere a frontierei de stat „Otaci-Moghilev-Podolsk” și preluat de autoritățile statului solicitant.

Articolul precedentMihai Popșoi, în dialog cu noul ambasador al Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova

Postari relevante:

  • 840363835_1595704942335656_4702885994178378052_n
    Mihai Popșoi, în dialog cu noul ambasador al Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova
  • +839441137_1903038097810420_3512558421285137583_n
    A fost aprobat Regulamentul resursei informaționale „Trezoreria”

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.742)
  • Bloguri (407)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (485)
  • Geopolitică (861)
  • Important (11.489)
  • Internațional (147)
  • Justiție (306)
  • Politică (7.133)
  • Social (1.760)
  • Uncategorized @ro (33)

Articole recente

  • Un cetățean ucrainean, aflat în căutare internațională, extrădat autorităților din Ucraina 7 octombrie 2026
  • Mihai Popșoi, în dialog cu noul ambasador al Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova 7 octombrie 2026
  • A fost aprobat Regulamentul resursei informaționale „Trezoreria” 7 octombrie 2026
  • Cristina Gherasimov, în dialog cu Mindaugas Kačerauskis, Ambasadorul Lituaniei la Chișinău 7 octombrie 2026
  • Republica Moldova va mai deschide două grupuri de capitole 7 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Un cetățean ucrainean, aflat în căutare internațională, extrădat autorităților din Ucraina 7 octombrie 2026
  • Mihai Popșoi, în dialog cu noul ambasador al Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova 7 octombrie 2026
  • A fost aprobat Regulamentul resursei informaționale „Trezoreria” 7 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4305)
    • octombrie (119)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate