• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
9 august 2023 În Economie, Important

BNM menține valorile instrumentelor de politică monetară la nivelul actual

lei

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a decis să mențină rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 6% anual. Rămân neschimbate și ratele la creditele și depozitele overnight, la nivelul de 8% anual și, respectiv, 4% anual, precum și norma rezervelor obligatorii atât în lei, cât și în valută, transmite IPN.

Decizia a fost luată în condițiile în care are loc propagarea efectelor stimulative adoptate anterior de BNM, precizează instituția într-un comunicat de presă.

Potrivit băncii centrale, măsurile restrictive de politică monetară luate pe parcursul anului trecut și-au produs efectul. Din luna octombrie 2022 până iunie 2023, inflația a coborât cu peste 21 de puncte procentuale, de la 34,6% la 13,2%. BNM precizează că inflația va continua să scadă, urmând să ajungă în proximitatea țintei de 5%, care este considerat un nivel optim pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova.

În cadrul ședinței de astăzi, la care a fost aprobat și cel de-al treilea Raport asupra inflației, s-a discutat și despre incertitudinile și riscurile care persistă atât la nivel intern, cât și extern. În prezent, acestea susțin trendul dezinflaționist. Banca Națională va continua să monitorizeze situația macroeconomică internă și cea externă și, în funcție de evoluția acestora, va veni cu noi măsuri de politică monetară necesare să readucă și să mențină inflația în țintă, se arată în comunicatul emis de BNM.

Articolul precedentIrina Lozovan este candidatul Partidului „Renaștere” la funcția de primar al orașului Ocnița
Articolul următorProgresele semnificative în domeniul racordării instalațiilor de producere și utilizare a energiei verzi din ultimii 3 ani

Postari relevante:

  • ceban
    Ion Ceban va prezenta raport pentru cei 3 ani de când a obținut al doilea mandat
  • dodon
    Igor Dodon: Acum nu este momentul pentru majorarea salariilor președintelui, miniștrilor și deputaților

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.184)
  • Bloguri (412)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (889)
  • Important (11.942)
  • Internațional (147)
  • Justiție (313)
  • Politică (7.532)
  • Social (1.855)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Ion Ceban va prezenta raport pentru cei 3 ani de când a obținut al doilea mandat 5 noiembrie 2026
  • Igor Dodon: Acum nu este momentul pentru majorarea salariilor președintelui, miniștrilor și deputaților 5 noiembrie 2026
  • BPR: Vadim Krasnoselski, la revenire din Federația Rusă, va primi interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 5 ani 5 noiembrie 2026
  • Republica Moldova își propune să închidă 25 de capitole de negociere cu UE în 2027 5 noiembrie 2026
  • PSRM se opune reformei administrativ-teritoriale promovate de PAS și cere revenirea la consultări 5 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ion Ceban va prezenta raport pentru cei 3 ani de când a obținut al doilea mandat 5 noiembrie 2026
  • Igor Dodon: Acum nu este momentul pentru majorarea salariilor președintelui, miniștrilor și deputaților 5 noiembrie 2026
  • BPR: Vadim Krasnoselski, la revenire din Federația Rusă, va primi interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 5 ani 5 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4758)
    • noiembrie (81)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate