Partidul Liberal (PL), condus de Mihai Ghimpu, se pregătește alegerile parlamentare din acest an. Ieri a avut loc ședința Consiliului Republican, în cadrul căreia s-a discutat despre: – situația politică internă; – situația geopolitică și viitorul cetățenilor RM; – strategia și tactica partidului pentru alegerile parlamentare din toamna acestui an.
Creşterea investiţiilor în clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale: un fenomen de moment sau o tendinţă care capătă contur tot mai pronunţat?
Anul 2024 a fost unul bun din punct de vedere al investiţiilor în clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale şi acest lucru îl confirmă chiar şi statistica oficială. Desigur, situaţia lasă de dorit la capitolul construcţii inginereşti, dar, în general, dacă vorbim de investiţiile în imobilizări corporale, tabloul arată destul de bine. Astfel, în anul 2024 investiţiile […]
Lupta pentru supraviețuire: „Inima Moldovei” cere achitarea datoriilor salariale față de angajații „Căii Ferate” și salvarea întreprinderii
Majoritatea feroviarilor nu și-au primit salariile din august anul trecut, iar pentru a supraviețui, sunt nevoiți să se împrumute și să economisească chiar și pe mâncare. Acest strigăt de disperare s-a auzit astăzi la protestele angajaților „Căii Ferate”, care au avut loc la Ocnița, Chișinău și în alte orașe ale țării. Datoriile salariale au ajuns […]
SEBN MD a acordat un nou suport financiar Școlii profesionale din orașul Orhei
Fabrica de cablaje auto, SEBN MD, a făcut o nouă donaţie Școlii profesionale din oraşul Orhei, pe care o susţine constant, începând cu anul 2017. De această dată suportul financiar a fost destinat pentru renovarea şi amenajarea sălii de clasă în care au loc lecţiile elevilor ucenici ce învaţă meseria de „Electromecanic mijloace de automatică […]
ro
ru