Președintele Comisiei pentru integrare europeană, Marcel Spatari, participă la Reuniunea Președinților Conferinței Organelor Specializate în Afaceri Comunitare și Europene (COSAC). Evenimentul se desfășoară în perioada 11 – 12 ianuarie, în Republica Cipru. Agenda evenimentului conține două sesiuni de discuții. Prima dintre ele se referă la prioritățile Președinției Ciprului la Consiliul Uniunii Europene. Acestea sunt structurate […]
Dmitri Torner: Reorganizarea întreprinderilor anunţată de autorităţi nu trebuie privită ca o soluţie finală, ci ca pe un pas intermediar
Dmitri Torner, liderul al Partidului „NOI – Noua Opțiune Istorică”, a constatat că, pe final de an, toţi fiind deja cu gândul la sărbători, a trecut practic pe neobservate o declaraţie făcută la cel mai înalt nivel şi anume că toate întreprinderile de stat vor fi reorganizate. „Recunosc – pe mine personal această temă mă […]
Procurorul General interimar va fi audiat de Comisia de evaluare a procurorilor pentru a doua oară
Comisia de evaluare a procurorilor va desfășura o a doua audiere, în ședință închisă, cu Procurorul General interimar, Alexandru Machidon, pe 13 ianuarie 2026, la ora 16:00, la Institutul Naţional al Justiţiei. Procurorul General interimar a fost audiat anterior la 10 decembrie 2025, iar înregistrarea acestei ședințe este disponibilă publicului la următorul link: https://bit.ly/4pzroDM În urma […]
Vlad Filat, despre Universitatea din Cahul: Guvernarea PAS confundă reforma cu lichidarea
Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, spune că în cazul Universității din Cahul, partidul de guvernare încurcă reforma cu lichidarea. „Sub paravanul sărbătorilor de iarnă, o metodă veche, dar încă preferată de cei care se tem de dezbatere publică, guvernarea PAS împinge înainte un proiect pe care îl numește „reformă”, dar care, în […]
ro
ru