• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
9 ianuarie 2026 În Actual, Important, Politică

Vlad Filat, despre Universitatea din Cahul: Guvernarea PAS confundă reforma cu lichidarea

filat

Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, spune că în cazul Universității din Cahul, partidul de guvernare încurcă reforma cu lichidarea.

„Sub paravanul sărbătorilor de iarnă, o metodă veche, dar încă preferată de cei care se tem de dezbatere publică, guvernarea PAS împinge înainte un proiect pe care îl numește „reformă”, dar care, în esență, nu este nimic altceva decât o operațiune de centralizare brutală și acaparare administrativă. Este vorba despre absorbția Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul de către Universitatea Tehnică a Moldovei. O decizie luată departe de oameni, fără analiză reală și fără respect pentru rolul strategic al acestei instituții.

Atunci când am contribuit la construirea Universității din Cahul, viziunea a fost una clară: Republica Moldova nu se termină la ieșirea din Chișinău. O țară nu poate fi dezvoltată stând într-un singur picior. Sudul avea și are nevoie de un pol propriu de educație, stabilitate și dezvoltare, într-o regiune deja lovită de secetă, declin demografic și lipsa investițiilor structurale”, a spus politicianul.

Potrivit spuselor sale, ceea ce face astăzi guvernarea PAS, prin ministrul Perciun, nu este o optimizare a sistemului educațional. Este o lovitură administrativă dată întregului Sud al țării.

„Există cel puțin patru motive majore care descalifică moral și profesional acest demers.

1. Lipsa totală a unei analize de impact.

Înainte de a distruge o nouă instituție, guvernarea avea obligația morală și legală să vină cu o evaluare onestă a „reformelor” precedente. Ce rezultate a produs dispariția Universității Agrare, Universitatea de educație Fizică și Sport, Academia de Administrare Publică? Au crescut performanțele academice sau doar s-a redistribuit patrimoniul către instituții convenabile politic? Tăcerea pe acest subiect este asurzitoare.

2. Disprețul față de autonomie și transparență.

Consultările publice sunt organizate între 26 decembrie și 9 ianuarie, când societatea este, firesc, preocupată de sărbători. Nu este o întâmplare. Este o sfidare deliberată a bunului-simț și o dovadă de lașitate politică.

3. Miza politică meschină.

Este imposibil de ignorat legătura dintre această fuziune forțată și artificiile legislative care permit unui rector să obțină, pe ușa din dos, un al treilea mandat, sfidând spiritul legii. Universitatea din Cahul pare să fi devenit moneda de schimb pentru loialitatea politică a unui baron universitar din Chișinău, transformat în agent electorali ai puterii.

4. Deșertificarea intelectuală a regiunilor.

A lua Universitatea din Cahul singurul și a o transforma într-o anexă a Chișinăului înseamnă a condamna această regiune la subdezvoltare cronică. Tinerii din Cahul, Cantemir, Taraclia sau Vulcănești nu vor mai avea un centru de gravitație local. Vor fi împinși fie spre Chișinău, fie, mult mai probabil, spre emigrare”, a enumerat el.

Fostul prim-ministru a remarcat că guvernarea PAS confundă reforma cu lichidarea.

„Nu înțelege că o universitate regională nu este doar o instituție de învățământ, este inima unei comunități, garanția că acea regiune are viitor.

Societatea trebuie să ceară oprirea imediată a acestui proces abuziv și revenirea la discuții reale, cu cifrele pe masă, cu evaluări serioase și, mai ales, cu respect față de oamenii din Sudul Republicii Moldova.

PAS, nu puteți construi o „Moldovă Europeană” distrugând tot ce se află în Chișinău și în afara lui”, a conchis Vlad Filat.

Articolul precedentPremierul: Condamnăm cu fermitate atacurile Rusiei din noaptea trecută asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Articolul următorProcurorul General interimar va fi audiat de Comisia de evaluare a procurorilor pentru a doua oară

Postari relevante:

  • munteanu
    Alexandru Munteanu participă la Summitul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), desfășurat la Sofia
  • f54e48a4-454b-4411-bf79-5325be7430b7
    Percheziții CNA într-un dosar privind un proiect de canalizare de 40 de milioane de lei din Ialoveni

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.857)
  • Bloguri (373)
  • Breaking (1.362)
  • Economie (463)
  • Geopolitică (736)
  • Important (9.583)
  • Internațional (147)
  • Justiție (254)
  • Politică (5.590)
  • Social (1.306)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Alexandru Munteanu participă la Summitul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), desfășurat la Sofia 10 iunie 2026
  • Percheziții CNA într-un dosar privind un proiect de canalizare de 40 de milioane de lei din Ialoveni 10 iunie 2026
  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026
  • Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi 9 iunie 2026
  • Rulajul burse de energie OPEM a ajuns la 3% din consumul zilnic de energie al Republicii Moldova 9 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Alexandru Munteanu participă la Summitul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), desfășurat la Sofia 10 iunie 2026
  • Percheziții CNA într-un dosar privind un proiect de canalizare de 40 de milioane de lei din Ialoveni 10 iunie 2026
  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2398)
    • iunie (161)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate