Reforma rețelei școlare a ajuns pe agenda unei ședințe parlamentare simulate, în cadrul căreia 70 de liceeni au preluat rolul deputaților și au dezbătut soluții pentru școlile din mediul rural. Activitatea s-a desfășurat în sala de ședințe plenare a Parlamentului, de Ziua mondială a educației. Tinerii au format fracțiuni parlamentare, și-au susținut pozițiile, au formulat amendamente și au votat un proiect de lege elaborat special pentru acest exercițiu.
Simularea a fost organizată de Senatul Artemis al Liceului Teoretic Republican „Aristotel”, în colaborare cu Liceul Teoretic „ORIZONT” din Durlești și Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim”. Participanții au fost împărțiți în cinci fracțiuni parlamentare: Partidul Progresului Național, Alianța pentru Comunități, Blocul Socialist Unit, Partidul Liberal-Democrat și Mișcarea Verde și Tineretul.
Înainte de începerea dezbaterilor, deputatele Angela Cutasevici și Olga Ursu le-au vorbit elevilor despre procesul legislativ, inițiativele legislative, dezbaterile publice și mandatul de deputat, răspunzând la întrebările tinerilor.
Tema simulării a fost „Criza rețelei școlare rurale”. Proiectul de lege elaborat de tineri a pornit de la propunerea de extindere și accelerare a programului „Rețeaua de Școli-model”, prin comasarea instituțiilor de învățământ care nu ating un anumit prag de elevi. Potrivit proiectului, 35 de instituții de învățământ, câte una în fiecare raion sau municipiu, urmau să fie transformate în școli-pilot, cu infrastructură modernizată și cadre didactice bine pregătite. Pentru elevii din localitățile mai mici era prevăzut transport școlar gratuit, iar familiile acestora urmau să primească o alocație lunară timp de doi ani.
La tribuna Parlamentului, elevii au pus în discuție teme precum calitatea și eficiența educației, accesul la școala din comunitate, autonomia comunităților locale, finanțarea sistemului educațional, transportul școlar și riscul depopulării localităților rurale.
Dezbaterile au continuat cu depunerea și examinarea amendamentelor, declarațiile finale ale fracțiunilor și votarea proiectului de lege. Astfel, participanții au parcurs principalele etape ale unei dezbateri parlamentare și au experimentat, într-un cadru practic, modul în care pozițiile diferite pot fi armonizate prin argumentare și negociere.
La finalul activității, directorul Liceului Teoretic Republican „Aristotel”, Pavel Cerbușca, le-a mulțumit elevilor pentru implicare și a apreciat simularea drept o lecție de educație civică, juridică și patriotism. Acesta a subliniat importanța ca Parlamentul să rămână o instituție deschisă pentru fiecare cetățean, inclusiv pentru tineri.
Desfășurată de Ziua mondială a educației, simularea le-a oferit elevilor posibilitatea de a transforma cunoștințele despre democrație și funcționarea Parlamentului într-o experiență practică, în care au trebuit să-și susțină argumentele, să asculte opinii diferite, să negocieze și să participe la luarea unei decizii. Activitatea este inspirată și din experiența jocului educațional „LEGE pentru TINE(ri)”, inițiat de Secretariatul Parlamentului, la care au participat anterior și elevi ai Liceului Teoretic Republican „Aristotel”.
ro