• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
15 ianuarie 2026 În Actual, Important, Social

ASP: Înhumarea persoanei decedate se va putea face fără prezentarea obligatorie a certificatului de deces autorităților publice locale

semnul-exclamarii.jpg-ok

În scopul asigurării măsurilor organizatorice legate de înhumarea unei persoane decedate, rudele pot prezenta doar confirmarea medicală a constatării decesului (avizier de deces), care se emite de către instituția medicală ce a constatat decesul.

Rudele persoanei decedate vor putea obține şi un extras de pe actul de deces prin adresare la oricare subdiviziune de stare civilă din cadrul Agenției Servicii Publice (extrasul se obține în termen până la 3 zile de la adresare).

Modificările la Regulamentul cu privire la cimitire au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 3 din 14.01.2025. Scopul modificărilor este ajustarea unor acte normative în contextul reingineriei serviciilor de stare civilă și implementarea corectă a modificărilor la Legea nr. 100/2001 privind actele de stare civilă.

Reamintim că, în contextul reingineriei serviciilor de stare civilă, începând cu data de 01.11.2025, pentru a proba înregistrarea de stat a faptelor și evenimentelor de stare civilă se eliberează extrase de pe actele de stare civilă, care reprezintă documente electronice, al căror conținut și a căror validitate pot fi confirmate prin scanarea codului digital (cod QR) inserat pe document.

Articolul precedentDelegația R. Moldova în CUC a solicitat Tiraspolului facilitarea liberei circulații pentru aprovizionarea cu produse de primă necesitate a unor localități din raionul Dubăsari
Articolul următorUnicul centru de găzduire pentru persoanele fără adăpost din țară, activ în sezonul rece

Postari relevante:

  • 9-mircea-baciu
    Locul şi rolul întreprinderilor de stat în noile realităţi economice din Republica Moldova
  • 525677727_1146607267500691_6864807705288870727_n-600x400
    În perioada 1–7 august este marcată Săptămâna mondială de promovare a alăptării

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.771)
  • Bloguri (390)
  • Breaking (1.372)
  • Economie (469)
  • Geopolitică (807)
  • Important (10.501)
  • Internațional (147)
  • Justiție (285)
  • Politică (6.306)
  • Social (1.510)
  • Uncategorized @ro (27)

Articole recente

  • Locul şi rolul întreprinderilor de stat în noile realităţi economice din Republica Moldova 3 august 2026
  • În perioada 1–7 august este marcată Săptămâna mondială de promovare a alăptării 3 august 2026
  • Maia Sandu îndeamnă autoritățile locale să finalizeze procesul de amalgamare voluntară 3 august 2026
  • PLDM solicită Guvernului să intervină urgent pentru protejarea fermierilor și a pieței agricole interne 3 august 2026
  • Proiectul de lege referitor la contractele de credit pentru bunuri imobile rezidențiale, consultat cu părțile interesate 3 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Locul şi rolul întreprinderilor de stat în noile realităţi economice din Republica Moldova 3 august 2026
  • În perioada 1–7 august este marcată Săptămâna mondială de promovare a alăptării 3 august 2026
  • Maia Sandu îndeamnă autoritățile locale să finalizeze procesul de amalgamare voluntară 3 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3316)
    • august (15)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate