Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, va efectua, pe 9 septembrie, o vizită oficială la Sofia, Republica Bulgaria, la invitația omologului său bulgar, Velislava Petrova.
În cadrul vizitei, șeful diplomației moldovenești va avea o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Bulgariei, Velislava Petrova. În urma discuțiilor, cei doi miniștri vor susține o conferință de presă comună, care va începe la ora 11:30.
Programul vizitei mai include întrevederi cu președintele Republicii Bulgaria, Iliana Iotova, președintele Adunării Naționale a Republicii Bulgaria, Mihaela Dotsova, viceprim-ministrul Ivo Hristov, președintele Comisiei pentru politică externă a Adunării Naționale, Petar Vitanov, precum și cu președintele Grupului parlamentar de prietenie Bulgaria-Moldova, Galin Durev.
Agenda discuțiilor va viza relațiile moldo-bulgare, consolidarea cooperării în domenii de interes comun, precum și sprijinul Bulgariei pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova.
De asemenea, vicepremierul Mihai Popșoi va acorda un interviu Televiziunii Naționale Bulgare (BNT).
ro