• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
9 aprilie 2019 În Breaking, Important, Politică

PSRM a declarat şah. Ce urmează?

sah2

www.coment.md

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) a anunţat astăzi condiţiile sale pentru deblocarea situaţiei politice post electorale. Astfel, PSRM propune ca în funcţia de Preşedinte al Parlamentului să fie aleasă lidera sa, Zinaida Greceanîi; să-i revină funcţia de şef al diplomaţiei moldoveneşti, dar şi cea de ministru al Apărării; în spiritul principiului constituţional de neutralitate, Moldova să nu admită apropierea de NATIO; limbii ruse să-i fie atribuit statut de limbă de comunicare interetnică; să fie anulată legea ce pune întoarcerea miliardului furat din sistemul bancar pe umerii cetăţenilor; să fie anulată aşa-numita lege anti-propagandă; în cazul SIS, să se revină la precedentele norme legale, care prevedeau şi atribuţii mai largi ale Preşedintelui ţării în acest domeniu etc. 

La o analiză chiar şi sumară a acestor condiţii, se vede preocuparea PSRM de a fortifica rolul şefului statului, aşa cum a promis în campania electorală, fiind un partid pro-prezidenţial. Preşedintele are atribuţii în domeniul apărării şi în cel al politicii externe, prin urmare socialiştii cer conducerea acestor două importante ministere; Preşedintele a avut şi trebuie să aibă atribuţii mai sporite în domeniul securităţii statului – socialiştii anume asta cer; Preşedintele este înlocuit în funcţie, în cazul suspendării sale, de Speaker, socialiştii cer garanţii în acest sens, lor urmând să le revină şefia Parlamentului; Preşedintele, dar şi socialiştii, au promis anterior că vor lupta pentru anularea legii ce pune întoarcerea miliardului furat din sistemul bancar în cârca cetăţenilor şi a legii anti propagandă – şi aceasta a devenit o condiţie principială în cadrul discuţiilor post electorale; Preşedintele, dar şi socialiştii, au promis că vor promova neutralitatea ţării, dar şi un nou statut pentru limba rusă – şi acum asta cer etc. Deci, putem deduce că toate solicitările PSRM pornesc de la necesitatea consolidării rolului Preşedintelui ţării, dar şi de la necesitatea onorării promisiunilor electorale făcute anterior. 

Această abordare este una logică, or şeful statului a intrat în a doua parte a mandatului său. Dacă în prima parte el a fost împiedicat să-şi îndeplinească promisiunile electorale, acum se încearcă crearea condiţiilor ca şeful statului să aibă posibilitatea de a face acest lucru. Interesant este că socialiştii nu-şi doresc puterea pentru „a face bani” (cum de regulă se întâmplă atunci când cineva ajunge la putere) – ei nu cer ministere „bănoase”, gen cel al Economiei sau al Finanţelor, ci doar pârghii ca să-şi poată îndeplini promisiunile electorale. Mai mult ca atât, socialiştii nu pretind la mai mult de jumătate din Guvern, după cum ar fi logic să presupunem că ar fi putut face, fiind formaţiunea care s-a plasat pe primul loc în preferinţele alegătorilor. Ei nu pretind nici la controlul politic asupra instituţiilor represive ale statului, nu insistă să le revină justiţia, după modelul partajărilor politice anterioare, nu cer instrumente de stat pe care să le folosească în lupta cu oponenţii politici, cum au făcut partidele ce s-au perindat la putere în ultimii 10 ani. Socialiştii nu vor nici bani, nici putere, ei vor doar pârghii reale pentru a-şi putea realiza promisiunile electorale. 

Această ofertă a socialiştilor îi pune într-o situaţie delicată pe ceilalţi jucători politici importanţi. Or, să o refuze e foarte dificil, iar să o accepte, probabil, nu le vor permite calculele partinice egoiste. La moment e greu de spus dacă oferta PSRM va fi acceptată. Însă, dacă va fi acceptată, PSRM se va putea mândri că a ştiut să ofere un compromis rezonabil pentru depăşirea crizei politice ce s-a instaurat în Moldova. Iar dacă nu, cel mai probabil, ţara se va îndrepta spre anticipate. Şi, cu siguranţă, alegătorul va lua în calcul şi comportamentul actorilor politici în perioada post electorală. După oferta de astăzi, se pare că PSRM nu are de ce să-şi facă probleme din acest punct de vedere. Cât despre alţi mari actori politici…

Articolul precedentDespre 7 aprilie 2009, o privire după un deceniu de la evenimente
Articolul următorMeciul Zelenski-Poroşenko pentru Ucraina se apropie de final

Postari relevante:

  • NW0A1059_0
    Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională
  • BPR_0429
    Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.855)
  • Bloguri (373)
  • Breaking (1.362)
  • Economie (463)
  • Geopolitică (735)
  • Important (9.581)
  • Internațional (147)
  • Justiție (254)
  • Politică (5.588)
  • Social (1.306)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026
  • Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi 9 iunie 2026
  • Rulajul burse de energie OPEM a ajuns la 3% din consumul zilnic de energie al Republicii Moldova 9 iunie 2026
  • Sprijinul României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, discutat la București de membrii Comisiei pentru integrare europeană 9 iunie 2026
  • Andrei Năstase: Nu poți salva statul de drept încălcând statul de drept 9 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026
  • Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi 9 iunie 2026
  • Rulajul burse de energie OPEM a ajuns la 3% din consumul zilnic de energie al Republicii Moldova 9 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2396)
    • iunie (159)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate