• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
13 ianuarie 2025 În Actual, Important, Politică

Alexandr Stoianoglo: E timpul să facem ceva ce nu s-a făcut până acum la noi în țară

stoianoglo

Fost candidat la prezidențiale, Alexandr Stoianoglo spune că „partidele noastre au ajuns să semene cu niște cluburi private de fotbal, unde jucătorii se vând și se cumpără, iar cetățenii asistă pasivi în tribune. Zgomot, fani, scandaluri – toate acestea distrag atenția, dar nu schimbă prețurile din magazine și nu umplu frigiderele oamenilor”.

„De aceea, e timpul să facem ceva ce nu s-a făcut până acum la noi în țară – să inițiem un dialog direct și onest cu cetățenii. Un dialog poate incomod, dar esențial – despre independență, unitate națională, securitate energetică, despre agricultura care ne hrănește, educația copiilor noștri, despre sărăcie, exod și, mai presus de toate, despre cum recâștigăm controlul democratic asupra puterii și transformăm Moldova într-o țară demnă și prosperă”, a menționat politicianul.

Alexandr Stoianoglo a mai spus că, acest proces trebuie să fie larg și incluziv – cu experți, activiști, oameni din toate colțurile țării. Și, bineînțeles, toată mass-media.

Articolul precedentMihai Popșoi a avut o întrevedere cu James O’Brien, asistent pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al SUA
Articolul următor15 ianuarie – termenul limită pentru partidele politice să prezinte rapoartele financiare

Postari relevante:

  • 20260919-1ES_5342
    Vasile Tofan a discutat cu antreprenorii din sudul țării
  • cec2
    Mâine începe depunerea documentelor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.444)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (480)
  • Geopolitică (831)
  • Important (11.186)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.869)
  • Social (1.704)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Vasile Tofan a discutat cu antreprenorii din sudul țării 20 septembrie 2026
  • Mâine începe depunerea documentelor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei 20 septembrie 2026
  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vasile Tofan a discutat cu antreprenorii din sudul țării 20 septembrie 2026
  • Mâine începe depunerea documentelor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei 20 septembrie 2026
  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4002)
    • septembrie (301)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate