• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
13 septembrie 2024 În Actual, Important, Politică

Alexandr Stoianoglo: Prima vizită a noului Președinte al Republicii Moldova trebuie să fie la Tiraspol

a stoianoglo (2)

Candidatul la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, spune că prima vizită a noului președinte al Moldovei trebuie să fie la Tiraspol.

El spune că în ultimii 4 ani, nu a văzut nicio intenție bună din partea autorităților Moldovei pentru Transnistria, care din punct de vedere juridic, e parte componentă a țării noastre.

„Marea majoritate a locuitorilor din Transnistria sunt cetățeni ai Moldovei, iar noi trebuie să tratăm cu foarte mare atenție inclusiv problemele lor.

Fără dialog, problema transnistreană nu poate fi soluționată. Trebuie să depășim neînțelegerile existente, care, în mare parte, sunt artificiale.

Sunt gata să mă întâlnesc cu domnul Krasnoselski, și îmi pare rău că actualul președinte niciodată nu s-a întâlnit, nu doar cu liderul Transnistriei, dar nici cu bașcanul Găgăuziei – nici cu actualul, nici cu fostul; cu primarul Chișinăului sau cu primarul de la Bălți. Soluționarea problemelor locale fără dialog este imposibilă”, spune Stoianoglo.

Articolul precedentTrei mituri anti-UE demontate de Cetățeni pentru Europa: pierderea suveranității, încălcarea neutralității și promovarea rusofobiei
Articolul următor(INTERVIU) Sergiu Manoli: Piața zahărului din Moldova se maturizează și se diversifică odată cu politicile comerciale promovate de stat

Postari relevante:

  • 804365665_1809889666859303_6167344657228990829_n
    Vasile Tofan – în discuții cu Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Managementul Crizelor
  • 8B3A9641_0
    Cooperarea moldo-olandeză, discutată la întrevederea ministrei Finanțelor cu ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.333)
  • Bloguri (401)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (479)
  • Geopolitică (825)
  • Important (11.075)
  • Internațional (147)
  • Justiție (300)
  • Politică (6.777)
  • Social (1.668)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Vasile Tofan – în discuții cu Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Managementul Crizelor 11 septembrie 2026
  • Cooperarea moldo-olandeză, discutată la întrevederea ministrei Finanțelor cu ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos 11 septembrie 2026
  • MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli ce pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice 11 septembrie 2026
  • Maia Sandu, în discuție cu Péter Magyar, a reafirmat interesul Republicii Moldova de a dezvolta parteneriatul strategic cu Ungaria 11 septembrie 2026
  • Platforma Femeilor Deputate a organizat audieri publice privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a femicidului 11 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vasile Tofan – în discuții cu Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Managementul Crizelor 11 septembrie 2026
  • Cooperarea moldo-olandeză, discutată la întrevederea ministrei Finanțelor cu ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos 11 septembrie 2026
  • MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli ce pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice 11 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3891)
    • septembrie (190)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate