• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
15 ianuarie 2026 În Actual, Important, Politică

Alexandru Munteanu se află într-o vizită de lucru în raionul Soroca

munteanu

Prim-ministrul Alexandru Munteanu efectuează astăzi, 15 ianuarie, o vizită de lucru în raionul Soroca. Agenda include o întrevedere cu autoritățile publice locale și cu reprezentanții serviciilor desconcentrate, în cadrul căreia vor fi discutate prioritățile de dezvoltare regională și locală, mai ales în contextul Planului de creștere cu Uniunea Europeană, precum și importanța cooperării strânse între administrația centrală și locală pentru a îndeplini obiectivul aderării Republicii Moldova la UE.

De asemenea, Premierul va merge la grădinița de copii din comuna Rublenița și va vizita o pensiune agroturistică din localitatea Dărcăuți, ca exemplu de inițiativă locală în domeniul turismului rural.

Programul se va încheia în satul Cosăuți, unde Prim-ministrul va discuta cu cetățenii și va vizita atelierul de lucru al unui meșter artizanal.

Articolul precedentCooperarea moldo-ucraineană în domeniul sănătății, discutată la Ministerul Sănătății
Articolul următorMaia Sandu va răspunde la întrebările jurnaliștilor pe 22 ianuarie

Postari relevante:

  • vasile-tofan
    Trei priorități ale candidatului desemnat la funcția de premier, Vasile Tofan
  • photo_2026-07-11_11-41-17
    Maia Sandu l-a desemnat oficial pe omul de afaceri Vasile Tofan la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.380)
  • Bloguri (387)
  • Breaking (1.367)
  • Economie (466)
  • Geopolitică (783)
  • Important (10.109)
  • Internațional (147)
  • Justiție (271)
  • Politică (6.011)
  • Social (1.411)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Trei priorități ale candidatului desemnat la funcția de premier, Vasile Tofan 11 iulie 2026
  • Maia Sandu l-a desemnat oficial pe omul de afaceri Vasile Tofan la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova 11 iulie 2026
  • CEC a aprobat avizul asupra proiectului de hotărâre a Parlamentului privind desfășurarea unui referendum republican consultativ 11 iulie 2026
  • Igor Dodon: Să nu uite, domnul Vasile Tofan, că PAS și Maia trec, dar țara și memoria colectivă rămân 11 iulie 2026
  • Vasile Tofan: Moldova a avut multe victorii remarcabile în ultimii ani, iar acum avem șansa istorică să devenim stat UE 11 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Trei priorități ale candidatului desemnat la funcția de premier, Vasile Tofan 11 iulie 2026
  • Maia Sandu l-a desemnat oficial pe omul de afaceri Vasile Tofan la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova 11 iulie 2026
  • CEC a aprobat avizul asupra proiectului de hotărâre a Parlamentului privind desfășurarea unui referendum republican consultativ 11 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (2924)
    • iulie (185)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate