• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
7 noiembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Alexandru Munteanu: Transformarea statelor europene este inspirațională și vrem să fim pregătiți pentru aderare până în 2028

577553313_1243893057772500_7000417978389377869_n

Sprijinul ferm al Uniunii Europene pentru viitorul european al Republicii Moldova a fost reafirmat astăzi, la întrevederea premierului Alexandru Munteanu cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care efectuează o vizită oficială la Chișinău.

Prim-ministrul Alexandru Munteanu i-a mulțumit președintei Parlamentului European pentru susținerea constantă acordată parcursului european al Republicii Moldova și pentru contribuția la consolidarea rezilienței democratice a țării noastre.

„Transformarea statelor europene este inspirațională și reprezintă un exemplu pentru noi: de la fortificarea economiei, servicii mai bune pentru oameni, până la valorile comune pe care le împărtășim. Vrem să oferim aceleași oportunități cetățenilor noștri și vom depune tot efortul pentru ca, până în 2028, țara noastră să fie pregătită pentru aderarea la Uniunea Europeană”, a declarat premierul Alexandru Munteanu.

Șeful Guvernului a remarcat, în acest sens, impactul Planului de creștere pentru Moldova, finanțat cu 1,9 miliarde de euro de Uniunea Europeană. Implementarea Planului va ajuta Guvernul să se apropie mai rapid de standardele europene, să crească economia țării și să ofere condiții mai bune de trai pentru toți cetățenii.

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a apreciat determinarea Republicii Moldova și a subliniat progresele remarcabile în realizarea reformelor, în pofida interferențelor constante din partea Rusiei.

„Viitorul Moldovei este în Uniunea Europeană, așa cum au confirmat și rezultatele alegerilor din septembrie. Determinarea țării voastre continuă să ne inspire și puteți să vă bazați pe sprijinul nostru în realizarea tuturor reformelor necesare”, a spus înalta oficială europeană.

Președinta Roberta Metsola a menționat că Parlamentul European va colabora și mai strâns cu Republica Moldova datorită deschiderii recente a unui birou al instituției la Chișinău.

Amintim că, la 4 noiembrie curent, Comisia Europeană a publicat Raportul de Extindere 2025, care evidențiază progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de integrare europeană. Pe parcursul ultimului an, țara noastră a făcut cel mai important pas înainte în ceea ce privește nivelul de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană.

În cadrul vizitei sale la Chișinău, Roberta Metsola a ținut un discurs în plenul Parlamentului Republicii Moldova, are întrevederi cu reprezentanți ai instituțiilor-cheie ale statului, precum și discuții cu tineri și lideri de opinie.

Articolul precedentIon Ceban: deocamdată, Republica Moldova stă bine la capitolul teoretic și declarativ privind integrarea europeană, însă la nivel practic există numeroase restanțe
Articolul următorMaia Sandu către Roberta Metsola: Vă mulțumesc pentru sprijinul politic, pentru rezoluțiile prin care ați susținut democrația noastră și procesul de aderare la UE

Postari relevante:

  • munteanu
    Alexandru Munteanu participă la Summitul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), desfășurat la Sofia
  • f54e48a4-454b-4411-bf79-5325be7430b7
    Percheziții CNA într-un dosar privind un proiect de canalizare de 40 de milioane de lei din Ialoveni

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.857)
  • Bloguri (373)
  • Breaking (1.362)
  • Economie (463)
  • Geopolitică (736)
  • Important (9.583)
  • Internațional (147)
  • Justiție (254)
  • Politică (5.590)
  • Social (1.306)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Alexandru Munteanu participă la Summitul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), desfășurat la Sofia 10 iunie 2026
  • Percheziții CNA într-un dosar privind un proiect de canalizare de 40 de milioane de lei din Ialoveni 10 iunie 2026
  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026
  • Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi 9 iunie 2026
  • Rulajul burse de energie OPEM a ajuns la 3% din consumul zilnic de energie al Republicii Moldova 9 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Alexandru Munteanu participă la Summitul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), desfășurat la Sofia 10 iunie 2026
  • Percheziții CNA într-un dosar privind un proiect de canalizare de 40 de milioane de lei din Ialoveni 10 iunie 2026
  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2398)
    • iunie (161)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate