• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
4 iulie 2025 În Actual, Important, Politică

Andrei Năstase pledează pentru taxe și impozite zero pentru remitențele diasporei

1000061071

Andrei Năstase, fost candidat la alegerile prezidențiale, spune că remitențele diasporei trebuie instituționalizate și scutite de taxe și impozite.

„În iulie 2012, persecutați de urgia regimului oligarhic, îmi scoteam familia din țară. După 8 ani de pribegie, crezând că totul s-a sfârșit și vremuri mai bune vom avea, ne-am întors acasă, așa cum știu că și-ar dori să se întoarcă încă sute de mii de familii de moldoveni. Trebuie să fii parte a ei ca să înțelegi ce înseamnă diasporă, care-i sunt nevoile, ce așteptări au oamenii plecați prin străinătăți de la statul lor de origine și care le este puterea și dorința de a sprijini dezvoltarea țării.

Moldovenii din Diaspora noastră merită mai mult decât aplauze, felicitări și concerte făcute tot pe banii lor cu prilejul călătoriilor mereu electorale ale politicienilor de toată mâna.  Moldovenii din diasporă, la fel ca și cei de acasă, merită ca prin FAPTE și LEGI DREPTE să fie respectați și ei și contribuția lor la menținerea țării pe linia de plutire. Diaspora este cel mai mare investitor în Moldova, dar e tratată doar ca o sursă de miliarde și voturi pentru politicieni trecători.

Actuala guvernare, dar și cele de până la ei, s-a folosit de Diasporă, dar nu i-a întins nicio mână de sprijin. Dimpotrivă, iar drept dovadă e și excluderea de la Proiecte precum Prima casă +, scăderea plafonului la mărfuri în vamă de la 300 la 150 de Euro, batjocura de la frontiere(de ultimă oră e și bătaia de joc de la Aeroport) etc. Așa nu se mai poate! E timpul să schimbăm asta”, a declarat el.

Politicianul a spus că va face tot ce este omenește posibil pentru instituționalizarea acestor remitențe, pentru recunoașterea valorii lor strategice și pentru neimpozitarea sau taxarea lor suplimentară.

„Voi avea CURAJ să mă bat pentru această temă și vă cer și vouă să mă sprijiniți.

Iată de ce am pregătit și voi promova un proiect de lege:

TAXE ȘI IMPOZITE ZERO PENTRU REMITENȚELE DIASPOREI.

O lege prin care moldovenii din Diasporă :

să beneficieze de taxe zero pentru toate remitențele, pentru toate sumele trimise acasă, pentru

echipamentele și capitalul din străinătate investit în Republica Moldova;

să fie exonerați de la procedurile umilitoare de a-și demonstra repetat proveniența banilor munciți în străinătăți;

să fie exonerați de taxele bancare exorbitante la transferul și plasarea în investiții a acestora.

De ce? Pentru că ei plătesc impozite acolo unde muncesc – în Italia, Germania, Franța, Spania, Marea Britanie, Irlanda, Portugalia și în zeci de alte țări, iar proveniența acumulărilor lor bănești este verificată și răsverificată de instituțiile acelor state. Și pentru că, an de an, trimit miliarde acasă pentru a-și întreține copiii, frații și părinții abandonați de stat”, a mai menționat fostul ministru de Interne pe Facebook.

Articolul precedentDespre unele neclarităţi legate de piaţa imobiliară
Articolul următorIrina Selevestru, Natalia Onichevici și Natalia Gîrleanu – reținute în baza unor declarații false. Avocatul a depus dovezile la PG

Postari relevante:

  • 673803064_1543774363778512_4562763090879108348_n
    VIDEO// În ajun de Blajini: rețeta Irinei Vlah de preparare a cighirilor de miel
  • 672671506_25791703853837110_5925889652725897958_n
    Numărul de alegători în localitățile, unde pe 17 mai 2026 vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale, este de 69 959, conform situației din 17 aprilie 2026

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.009)
  • Bloguri (356)
  • Breaking (1.357)
  • Economie (453)
  • Geopolitică (627)
  • Important (8.732)
  • Internațional (147)
  • Justiție (215)
  • Politică (4.947)
  • Social (1.116)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • VIDEO// În ajun de Blajini: rețeta Irinei Vlah de preparare a cighirilor de miel 18 aprilie 2026
  • Numărul de alegători în localitățile, unde pe 17 mai 2026 vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale, este de 69 959, conform situației din 17 aprilie 2026 17 aprilie 2026
  • Republica Moldova își reafirmă angajamentul pentru integrarea pe piața energetică europeană, la ședința Comunității Energetice 17 aprilie 2026
  • Reprezentanți ai Primăriei Chișinău, schimb de experiență în trei orașe europene privind dezvoltarea urbană durabilă 17 aprilie 2026
  • „Coridorul rușinii” în fața Guvernului. MAN: costurile cresc în toate domeniile, iar statul nu intervine 17 aprilie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • VIDEO// În ajun de Blajini: rețeta Irinei Vlah de preparare a cighirilor de miel 18 aprilie 2026
  • Numărul de alegători în localitățile, unde pe 17 mai 2026 vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale, este de 69 959, conform situației din 17 aprilie 2026 17 aprilie 2026
  • Republica Moldova își reafirmă angajamentul pentru integrarea pe piața energetică europeană, la ședința Comunității Energetice 17 aprilie 2026

Arhiva

  • 2026 (1545)
    • aprilie (227)
    • martie (543)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate