• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
4 martie 2026 În Actual, Important, Politică

Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare din săptămâna curentă

ue parlament md

Biroul permanent al Parlamentului s-a întrunit, astăzi, în ședință și a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare din perioada 5–6 martie.

În lectura a doua, deputații vor examina proiectul de lege privind transformarea rețelei de date contabile în rețeaua privind durabilitatea agricolă și alte intervenții în actele normative din domeniul agricol, precum și inițiativa legislativă care vizează fortificarea securității judecătorilor.

Pe ordinea de zi au fost incluse o serie de proiecte de acte normative care vor fi examinate în prima lectură. Acestea se referă la legislația privind cetățenia Republicii Moldova și modernizarea și administrarea Portului Internațional Liber „Giurgiulești”. De asemenea, Parlamentul urmează să ratifice Acordul privind măsurile de competența statului portului pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat, încheiat la Roma la 22 noiembrie 2009.

În plenul Parlamentului, urmează să fie audiate și două rapoarte de activitate pentru anul 2025 – al Centrului Național Anticorupție și cel de activitate în sistemul de acordare a asistenței juridice garantate de stat.

Joi, 5 martie, deputații se vor întruni în ședință plenară la ora 10.00. Proiectul ordinii de zi poate fi consultat pe site-ul Parlamentului.

Articolul precedentComisia specială de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare se întrunește în prima ședință din actuala legislatură
Articolul următorValeriu Mija a prezentat situația actuală privind securitatea în Orientul Mijlociu și măsurile întreprinse de autoritățile Republicii Moldova

Postari relevante:

  • carduri_mc.jpg
    Guvernul a aprobat componența Comisiei pentru decernarea Premiului Național pentru anul 2026
  • 772510724_1570176458226328_6526642740087557687_n
    Cele 12 comisii permanente ale Parlamentului au desfășurat 290 de ședințe în prima sesiune ordinară

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.893)
  • Bloguri (392)
  • Breaking (1.372)
  • Economie (473)
  • Geopolitică (809)
  • Important (10.630)
  • Internațional (147)
  • Justiție (288)
  • Politică (6.399)
  • Social (1.548)
  • Uncategorized @ro (30)

Articole recente

  • Guvernul a aprobat componența Comisiei pentru decernarea Premiului Național pentru anul 2026 12 august 2026
  • Cele 12 comisii permanente ale Parlamentului au desfășurat 290 de ședințe în prima sesiune ordinară 12 august 2026
  • Mai multe investiții în economia națională: Guvernul încurajează investitorii prin reguli mai clare și facilități pentru proiectele strategice 12 august 2026
  • PLDM cere Guvernului să-și respecte angajamentul față de cadrele didactice și să asigure majorările salariale promise 12 august 2026
  • Dodon, despre achizițiile de gaze: Vom fi din nou nevoiți să plătim tarife foarte mari 12 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Guvernul a aprobat componența Comisiei pentru decernarea Premiului Național pentru anul 2026 12 august 2026
  • Cele 12 comisii permanente ale Parlamentului au desfășurat 290 de ședințe în prima sesiune ordinară 12 august 2026
  • Mai multe investiții în economia națională: Guvernul încurajează investitorii prin reguli mai clare și facilități pentru proiectele strategice 12 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3446)
    • august (145)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate