• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
19 iunie 2025 În Actual, Important, Politică

Biroul permanent a completat ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului din 19 iunie

IMG_2825

Biroul permanent a aprobat suplimentul la ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului din 19 iunie.

În prima lectură  vor fi discutate proiectele de rectificare bugetară pentru anul 2025, proiectul de lege privind distincțiile de stat ale Republicii Moldova, proiectele de modificare a Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, a Codului fiscal, a Legii privind transmiterea cu titlu gratuit a locuințelor pentru participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobâl și a Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova.

În lectura a doua parlamentarii vor dezbate inițiativa legislativă ce vizează anularea datoriilor vamale și a penalităților aferente importului mijloacelor de transport destinate persoanelor cu dizabilități locomotorii. Iar în lectura a treia vor fi examinate proiectul de modificare a Legii cu privire la gazele naturale și proiectul ce vizează susținerea economiei digitale și a serviciilor electronice.

Deputații urmează să examineze trei proiecte de lege pentru armonizarea legislației naționale cu legislația UE. Este vorba despre proiectul de lege cu privire la medicamente, proiectul de modificare a Legii cu privire la publicitate, dar și proiectul care vizează standardizarea, acreditarea și evaluarea conformității.

Parlamentul urmează să ratifice un amendament la Acordul de finanțare cu Asociația Internațională pentru Dezvoltare, care va asigura cadrul legal pentru finanțarea adițională a Proiectului „Învățământul superior” și extinderea termenului de implementare a acestuia în țara noastră până la data de 31 decembrie 2029. De asemenea, va mai fi ratificat un amendament la Acordul de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării proiectului „Sistemul termoenergetic al municipiului Bălți”, faza II.

Ședința în plen a Parlamentului va avea loc joi, 19 iunie, începând cu ora 11:00. Ordinea de zi și suplimentul aprobate de Biroul permanent pot fi consultate pe www.parlament.md.

Articolul precedentPregătirile pentru Summitul Moldova-UE discutat la Președinție cu Ambasadorul UE
Articolul următorCEC a aprobat Programul calendaristic pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025

Postari relevante:

  • 710058413_1306678378305501_2204728313119476339_n
    CNAS a finanțat plata ajutorului anual de 3 000 lei pentru copiii cu dizabilități
  • 55311602319_50d7961498_k
    BERD va acorda finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.752)
  • Bloguri (372)
  • Breaking (1.361)
  • Economie (461)
  • Geopolitică (719)
  • Important (9.478)
  • Internațional (147)
  • Justiție (249)
  • Politică (5.513)
  • Social (1.284)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • CNAS a finanțat plata ajutorului anual de 3 000 lei pentru copiii cu dizabilități 3 iunie 2026
  • BERD va acorda finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău 3 iunie 2026
  • Software și echipamente finanțate de UE, donate de OIM la punctul de trecere a frontierei Palanca, pentru consolidarea gestionării frontierelor 3 iunie 2026
  • Irina Vlah, către MJ: Cerem retragerea cererii de la Curtea de Apel Centru care vizează limitarea activității Partidului Republican „Inima Moldovei” 3 iunie 2026
  • Ministerul Justiției a discutat cu societatea civilă componenta privind urmărirea penală a cauzelor de tortură din proiectul de lege pentru fortificarea mecanismelor de combatere a corupției 3 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • CNAS a finanțat plata ajutorului anual de 3 000 lei pentru copiii cu dizabilități 3 iunie 2026
  • BERD va acorda finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău 3 iunie 2026
  • Software și echipamente finanțate de UE, donate de OIM la punctul de trecere a frontierei Palanca, pentru consolidarea gestionării frontierelor 3 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2293)
    • iunie (56)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate