• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
24 noiembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi pentru următoarele ședințe plenare

R3_17224-scaled

Biroul permanent al Parlamentului s-a întrunit în ședință și a aprobat ordinea de zi pentru ședințele plenare care se vor desfășura în perioada 27 – 28 noiembrie 2025.

În această perioadă, deputații vor examina în lectura a doua rectificarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2025. Tot în a doua lectură va fi examinată denunțarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind înființarea și funcționarea centrelor culturale, semnat la Moscova la 30 octombrie 2025; ratificarea Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare „Programul pentru tranziția energetică verde”; proiectul de lege privind utilizarea, conservarea și protecția solurilor.

Plenul Parlamentului va mai examina în prima lectură modificări la Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei, care vizează aspecte privind guvernanța instituțională. La fel, va fi propus spre aprobare în prima lectură proiectul de lege privind achizițiile publice, precum și inițiativa legislativă care presupune delimitarea regimului de antrepozit și de producție în zonele libere.

Joi, 27 noiembrie 2025, ședința în plen a Parlamentului va începe la ora 10:00.

Articolul precedentOlga Cebotari: Scopul meu este să contribui la restabilirea încrederii în Parlament şi să demonstrez că un deputat nu este doar cineva care ocupă un fotoliu confortabil
Articolul următor„Chișinăul reia importul de curent de la Cuciurgan”. „Moldelectrica” a venit cu o reacție

Postari relevante:

  • foto-1
    Subdiviziunile IGSU responsabile de prevenire au fost dotate cu 43 de automobile de serviciu
  • whatsapp_image_2026-11-13_at_14.07.45_1
    Participarea secretarului de stat Corina Călugăru la consultările politice interministeriale moldo-nipone

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.339)
  • Bloguri (416)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (491)
  • Geopolitică (899)
  • Important (12.098)
  • Internațional (147)
  • Justiție (316)
  • Politică (7.666)
  • Social (1.886)
  • Uncategorized @ro (36)

Articole recente

  • Subdiviziunile IGSU responsabile de prevenire au fost dotate cu 43 de automobile de serviciu 13 noiembrie 2026
  • Participarea secretarului de stat Corina Călugăru la consultările politice interministeriale moldo-nipone 13 noiembrie 2026
  • Consultări publice privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor 13 noiembrie 2026
  • Legea permite sancționarea celor care încalcă drepturile omului în regiunea transnistreană. Promo-LEX cere Guvernului să o aplice, începând cu Vadim Krasnoselski 13 noiembrie 2026
  • Olga Ursu, la reuniunea APCEMN: „Problema nu este doar că oamenii pleacă, ci că nu le oferim suficiente motive să rămână” 13 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Subdiviziunile IGSU responsabile de prevenire au fost dotate cu 43 de automobile de serviciu 13 noiembrie 2026
  • Participarea secretarului de stat Corina Călugăru la consultările politice interministeriale moldo-nipone 13 noiembrie 2026
  • Consultări publice privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor 13 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4915)
    • noiembrie (238)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate