• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
19 aprilie 2024 În Actual, Breaking, Important

Start campaniei electorale pentru alegerile locale noi și parțiale din 19 mai 2024

cec2

Astăzi, 19 aprilie 2024, începe campania electorală pentru concurenții electorali înregistrați la alegerile locale noi și parțiale din 19 mai 2024.

Conform prevederilor Codului electoral, în campania electorală, candidaților le este interzis să utilizeze resursele administrative, inclusiv prin lansarea sau participarea la lansarea proiectelor de infrastructură sau a achizițiilor efectuate din bugetul public național, utilizarea echipamentelor, a mijloacelor, a bunurilor publice. Autoritățile/instituțiile publice și cele asimilate nu pot transmite/acorda concurenților electorali bunuri publice sau alte favoruri decât pe bază de contract, în condițiile de egalitate.

Competitorilor electorali li se interzic organizarea de concerte, concursuri, alte evenimente sau demonstrații cu implicarea interpreților, a personalului de creație și/sau artistic atât din țară, cât și de peste hotare, afișarea în timpul desfășurării acestora slogane sau alte mesaje și/sau distribuirea de materiale ce conțin simbolistica competitorului electoral sau alte elemente de identificare a acestuia, precum și participarea la aceste evenimente în scop de promovare politică.

Concurenții electorali pot organiza întâlniri cu alegătorii, iar autoritățile administrației publice locale sunt obligate să asigure posibilitatea desfășurării unor astfel de întâlniri în termeni și condiții egale.

Candidații, dosarele cărora se află în proces de examinare de către consiliile electorale de circumscripție, vor începe campania electorală la data înregistrării.

Pe data de 19 mai 2024 vor avea loc alegeri locale noi pentru o nouă componență a consiliilor locale în localitățile Cairaclia și Salcia, raionul Taraclia, Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia, dar și pentru alegerea primarului în comuna Tîrnova, raionul Dondușeni, orașul Bucovăț, raionul Strășeni, satul Sagaidac, raionul Cimișlia și comuna Hănăsenii Noi, raionul Leova

De asemenea, în aceeași zi, vor avea loc alegeri parțiale pentru funcția de primar în localitățile Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia, precum și alegeri parțiale pentru o nouă componență a consiliului local al comunei Cealîc, raionul Taraclia.

Articolul precedentLiderul PSDE a discutat cu președintele Comitetului Economic și Social European
Articolul următorComisia Națională pentru Integrare Europeană a fost convocată într-o nouă componență

Postari relevante:

  • NW0A1059_0
    Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională
  • BPR_0429
    Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.855)
  • Bloguri (373)
  • Breaking (1.362)
  • Economie (463)
  • Geopolitică (735)
  • Important (9.581)
  • Internațional (147)
  • Justiție (254)
  • Politică (5.588)
  • Social (1.306)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026
  • Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi 9 iunie 2026
  • Rulajul burse de energie OPEM a ajuns la 3% din consumul zilnic de energie al Republicii Moldova 9 iunie 2026
  • Sprijinul României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, discutat la București de membrii Comisiei pentru integrare europeană 9 iunie 2026
  • Andrei Năstase: Nu poți salva statul de drept încălcând statul de drept 9 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026
  • Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi 9 iunie 2026
  • Rulajul burse de energie OPEM a ajuns la 3% din consumul zilnic de energie al Republicii Moldova 9 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2396)
    • iunie (159)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate