Iurie Muntean, unul dintre liderii Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic, parte a Blocului Alternativa, a avut o întrevedere cu locuitorii satului Larga din raionul Briceni. Printre cele mai grave probleme semnalate de oameni se numără închiderea școlilor și grădinițelor, veniturile insuficiente pentru a acoperi nevoile de bază și lipsa sprijinului real pentru gospodăriile locale. […]
PSRM a lansat oficial Campania Națională dedicată promovării valorilor tradiționale și a familiei
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a lansat oficial Campania Națională dedicată promovării valorilor tradiționale și a familiei. Anunțul a fost făcut în cadrul unui briefing organizat în scuarul uzinei „Mezon” din sectorul Rîșcani al municipiului Chișinău, la care au participat conducerea PSRM, deputați în Parlament, consilieri municipali și activiști ai partidului. În ciuda ploii, […]
A doua consultare publică a programului electoral al PAS la parlamentare
PAS a desfășurat a doua consultare publică pentru elaborarea programului electoral pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Miniștrii Ala Nemerenco și Alexei Buzu și deputata PAS Marina Morozova au abordat subiecte cu privire la sănătate și protecția socială. „Mulțumim tuturor celor prezenți fizic pentru discuția foarte utilă, dar și oamenilor care au lăsat zeci de […]
Ion Ceban: Vreau să fie foarte clar pentru toți locuitorii Chișinăului, PAS și PSRM nu aveau de gând să voteze bugetul municipal
Ion Ceban, primarul capitalei, în cadrul unei conferințe de presă, a declarat: „vreau să fie foarte clar pentru toți locuitorii Chișinăului, fracțiunile PAS și PSRM din CMC, nu aveau de gând să voteze bugetul municipal”. Edilul a remarcat că, bugetul pe care ei îl numesc ca fiind unul antisocial este încă o dovadă cât de […]
ro
ru