• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
24 august 2026 În Actual, Important, Justiție, Social

Companii din domeniul gazificării, bănuite de evaziune fiscală de circa 4 milioane de lei

colaj-perchezitii-1png-6a8bc8ebd70791.08832364

Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală în valoare de circa 4 milioane de lei.

Astfel, în perioada anilor 2023-2024, mai multe companii din domeniul gazificării ar fi inclus în documentele contabile date denaturate privind veniturile și cheltuielile, respectiv nu au declarat integral veniturile obținute din încasările pentru efectuarea lucrărilor și conectarea consumatorilor finali la gaze naturale.

La data de 17 august 2026, au fost efectuate percheziții la oficiile, domiciliile și mijloacele de transport ale factorilor de decizie ai mai multor entități din centrul și sudul Republicii Moldova.

În cadrul perchezițiilor au fost depistate și ridicate documente contabile, înscrisuri și alte materiale relevante, care urmează să fie examinate în vederea confirmării circumstanțelor și faptelor investigate. Materialele ridicate urmează a fi supuse verificărilor și analizei corespunzătoare în cadrul procedurilor legale.

Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Articolul precedentSpațiul aerian al Republicii Moldova, traversat de o dronă neidentificată

Postari relevante:

  • semnul-exclamarii.jpg-ok
    Spațiul aerian al Republicii Moldova, traversat de o dronă neidentificată
  • maia
    Maia Sandu se află la Kyiv: La mulți ani, Ucraina! Vă mulțumim din tot sufletul. Slava Ukraini!

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.055)
  • Bloguri (397)
  • Breaking (1.374)
  • Economie (476)
  • Geopolitică (811)
  • Important (10.794)
  • Internațional (147)
  • Justiție (293)
  • Politică (6.524)
  • Social (1.612)
  • Uncategorized @ro (30)

Articole recente

  • Companii din domeniul gazificării, bănuite de evaziune fiscală de circa 4 milioane de lei 24 august 2026
  • Spațiul aerian al Republicii Moldova, traversat de o dronă neidentificată 24 august 2026
  • Maia Sandu se află la Kyiv: La mulți ani, Ucraina! Vă mulțumim din tot sufletul. Slava Ukraini! 24 august 2026
  • Cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, clădirea Parlamentului a fost iluminată în culorile drapelului ucrainean 24 august 2026
  • Vasile Tofan împreună cu fiul său au traversat în înot strâmtoarea Bosfor: A fost mai rapid decât mine! 23 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Companii din domeniul gazificării, bănuite de evaziune fiscală de circa 4 milioane de lei 24 august 2026
  • Spațiul aerian al Republicii Moldova, traversat de o dronă neidentificată 24 august 2026
  • Maia Sandu se află la Kyiv: La mulți ani, Ucraina! Vă mulțumim din tot sufletul. Slava Ukraini! 24 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3610)
    • august (309)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate