Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că „frica de a pierde puterea îi duce pe cei din PAS la isterie. Încercările lor de a strânge șuruburile și de a speria oamenii vor avea efect invers – „Inima Moldovei” a fost și rămâne alături de popor, pentru ca în toamnă să-i aruncăm împreună pe […]
Ion Chicu a prezentat cetățenilor comunei Șuri viziunea Blocului Alternativa privind dezvoltarea economică și socială a țării
Ion Chicu, unul dintre liderii Blocului Alternativa, a avut o întâlnire cu locuitorii comunei Șuri, raionul Drochia. În cadrul discuției, Ion Chicu le-a prezentat cetățenilor viziunea Blocului Alternativa privind dezvoltarea economică și socială a țării, reformele necesare în domeniile sănătății, educației, securității, precum și orientările formațiunii în politica externă și relațiile cu partenerii strategici. După […]
Maia Sandu se află în vizită oficială în Muntenegru pentru discuții privind aderarea la Uniunea Europeană
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat luni, 19 mai, o vizită oficială în Muntenegru, la invitația Președintelui Jakov Milatović. Vizita a avut ca obiectiv consolidarea relațiilor bilaterale și intensificarea cooperării în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Muntenegru este stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană din 2010 și a deschis negocierile de aderare […]
Ion Ceban: Am depus plângere la Procuratură pentru investigarea acțiunilor abuzive ale celor 6 membri ai CEC delegați de PAS
Ion Ceban, primarul capitalei, liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), a depus o plângere la Procuratura Generală pentru investigarea acțiunilor abuzive ale celor 6 membri ai Comisiei Electorale Centrale (CEC), delegați de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Edilul a spus că, cei 6 membri din 9, care sunt delegați de PAS, au emis o hotărâre pe […]
ro
ru