www.coment.md

Scandalul legat de alegerea lui Vladimir Ţurcan în funcţia de Preşedinte al Curţii Constituţionale a scos în evidenţă abordarea diferenţiată şi optica absolut greşită a celor de dreapta, dar în special a celor din Partidul „Acţiune şi Solidaritate”. Astfel, a ieşit în evidenţă faptul că pentru respectivul partid „depolitizare” înseamnă să nu admită reprezentanţi ai Partidului Socialiştilor în funcţii importante în stat.

Pe cei de la PAS nu i-a deranjat deloc că, având doar 14 mandate de deputat, au obţinut controlul a circa 85% din Guvern (şi acest lucru a fost posibil doar graţie cedărilor fără precedent pe care le-a făcut PSRM). Pe cei de la PAS nu i-a deranjat deloc faptul că au fost marii beneficiari ai demisiilor ce au avut loc pe linie guvernamentală. Pe cei de la PAS nu i-a deranjat „politizarea” Comisiei Electorale Centrale, or în fruntea acestei instituţii a ajuns anume un reprezentant al respectivului partid. Pe cei de la PAS nu i-a deranjat promovarea pe criterii politice a judecătorilor Curţii Constituţionale (în componenţa onoratei instanţe ajungând şi exponenţi politici ai PAS), după cum nu i-a deranjat nici încălcarea flagrantă a regulilor în baza cărora se desfăşoară concursurile publice. Multe alte lucruri nu i-au deranjat pe cei de la PAS, în schimb i-a deranjat că în fruntea Centrului Naţional Anticorupţie a ajuns un fost consilier al Preşedintelui Igor Dodon, iar la cârma CC a venit deputatul socialist, Vladimir Ţurcan.

Toate acestea ne duc la gândul că „politizarea” instituţiilor statului e acceptabilă pentru cei de la PAS atâta timp cât e vorba de interesele lor, iar dacă nu au interes direct, atunci nu e acceptabilă. Dar niciodată cei de la PAS nu şi-au pus întrebarea: Care e interesul PSRM? Având 35 de mandate (mai mult decât are PAS şi PDA împreună), PSRM a purces la constituirea coaliţiei de guvernare şi şi-a asumat şi responsabilitate pentru guvernarea ţării. „Mariajul” politic cu PAS şi PDA ar putea să-i coste pe cei din PSRM importante puncte electorale, însă dacă au venit la putere, trebuie să aibă şi pârghii pentru a demonstra de ce sunt în stare atunci când e vorba de administrarea treburilor publice. PAS nu i-a acceptat pe socialişti în Guvern (cu excepţia Ministerului Apărării şi Biroului pentru Reintegrare acestora nu le-a revenit nimic). PAS nu-i acceptă pe exponenţii PSRM la conducerea instituţiilor din subordinea Executivului. PAS nu le permite exponenţilor PSRM din Guvern să facă nici un pas fără încuviinţarea Premierului. PAS face din deget celor din PSRM şi Preşedintelui ţării la fiecare declaraţie sau acţiune ce nu le convine. Mai mult ca atât, PAS sfidează înţelegerile la care s-a ajuns în momentul învestirii Guvernului, făcând acţiuni şi declaraţii în domenii sensibile, cum ar fi, spre exemplu, politica externă.

Deci, e logic să ne întrebăm: Ce vrea de fapt PAS? Ca PSRM să-i ducă trena Maiei Sandu? Ca PSRM să se transforme într-o filială a PAS? Ca PSRM să acorde sprijin necondiţionat Guvernului şi să-şi asume postura de ţintă a criticelor permanente ale celor din PAS? Ca PSRM să acţioneze strict doar în limitele pe care i le stabileşte PAS? Multe întrebări port fi încă formulate, dar ar fi cazul ca cei din PAS să încerce să găsească răspuns măcar la cele menţionate mai sus. Poate atunci şi-ar da seama că ceea ce se întâmplă nu se încadrează deloc în regulile de constituire şi funcţionare a unor coaliţii de guvernare.

Sau poate e cazul ca PSRM să-şi pună anumite întrebări şi, găsind răspunsuri la ele, să acţioneze în consecinţă? Căci, dacă nu o va face…