• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
25 februarie 2025 În Actual, Important, Politică

CEC nu i-a stopat! Partidul Republican „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, pornește colectarea semnăturilor sub textul unei Declaraţii-Apel privind neutralitatea țării

476481011_1353704935654432_695952650046734270_n

Partidul Republican „Inima Moldovei” lansează o amplă campanie naţională, în cadrul căreia va colecta semnăturile cetăţenilor Republicii Moldova sub textul unei Declaraţii-Apel despre necesitatea organizării unui referendum, iar ulterior – despre necesitatea demarării demersurilor internaționale necesare pentru ca neutralitatea țării noastre să fie recunoscută la nivel internațional. Despre aceasta a anunțat președintele formațiunii, Irina Vlah, în cadrul unui briefing, unde s-a adresat cetățenilor Republicii Moldova.

Vlah a spus că, în perioada imediat următoare, activiștii formațiunii vor merge în localități din toată țara și vor îndemna oamenii să semneze sub Declaraţia-Apel privind neutralitatea.

„Am decis să vin cu această adresare către dvs. ca urmare a blocării de către guvernare a iniţiativei de desfăşurare a unui referendum republican consultativ în problema recunoaşterii internaţionale a neutralităţii Republicii Moldova. Iniţiativa organizării acestui referendum a fost consultată din timp cu mulţi dintre dvs. Mai mult chiar – a fost inspirată şi susţinută de către mulţi dintre dvs., pentru că este o derivată directă a stării de spirit din societatea noastră. În cadrul întâlnirilor avute până acum în diverse localităţi, am discutat cu oamenii despre acţiunile guvernării îndreptate spre militarizarea ţării, despre sutele de milioane care se cheltuiesc pentru construcţia de obiecte de infrastructură militară, achiziţionarea de echipamente militare, armament și altele. În rezultatul acestor discuţii, a şi apărut iniţiativa organizării referendumului în problema neutralităţii, pentru că numai neutralitatea ţării noastre recunoscută la nivel internaţional poate oferi garanţiile necesare că Moldova va trăi în pace. Totodată, acest referendum ar fi tăiat poftele guvernanţilor de a înarma ţara şi de a lua în calcul aderarea Republicii Moldova la anumite alianţe militare”, a precizat politiciana.

Vlah a remarcat că, Comisia Electorală Centrală a refuzat să înregistreze grupul de iniţiativă ce urma să colecteze semnăturile cetăţenilor pentru organizarea unui referendum în problema recunoaşterii internaţionale a neutralităţii Republicii Moldova.

„Este absolut clar că decizia CEC este motivată politic şi a fost adoptată la indicaţia guvernării. Maiei Sandu şi celor din Partidul Acţiune şi Solidaritate nu le convine acest referendum, pentru că i-ar fi lipsit de posibilitatea de a militariza ţara în continuare şi de a face din Republica Moldova parte a anumitor alianţe militare. Ei au agenda lor şi nu-i interesează ce cred cetăţenii. Mai mult ca atât, ei fac tot posibilul ca vocea poporului Republicii Moldova să nu fie auzită. Acum, când guvernarea şi instrumentele sale politice nu ne-a lăsat alternativă, avem o singură posibilitate de a ne face auzită vocea şi o vom folosi”, a menționat ex-candidata la prezidențiale.

Președintele Partidului Republican „Inima Moldovei” a mai spus că, „prin acest proces de colectare a semnăturilor, cei de la guvernare vor fi obligați să ia în calcul voinţa poporului şi să demareze acţiunile ce se impun pentru organizarea referendumului, iar ulterior – pentru recunoaşterea internaţională a neutralităţii permanente a Republicii Moldov”.

„Ei pun preţ pe înarmare, noi punem preţ pe pace. Haideţi să le demonstrăm împreună că pacea este mult mai puternică decât toate radarele, tancurile şi obiectivele lor de infrastructură militară luate împreună! Să le transmitem un mesaj clar că poporul Republicii Moldova vrea să trăiască în pace, iar dacă ei nu sunt de acord cu aceasta, să-şi ia tancurile şi armamentul şi să se ducă acolo, unde acţiunile lor îndreptate spre militarizare vor fi acceptate. Să fim tari! Să fim uniţi! Să ne promovăm activ poziţia noastră pentru pace! Şi atunci, cu siguranţă, vom învinge, iar ţara noastră se va putea dezvolta armonios în pace!”, a conchis Vlah.

Articolul precedentProiectul „România – Republica Moldova ACT!” va fi lansat oficial la București
Articolul următorProducătorii de mere din Republica Moldova au obținut acces liber pe piața din India, cea mai mare din lume

Postari relevante:

  • tofan2
    Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU
  • image-05-18092026-1429
    Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.442)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (480)
  • Geopolitică (831)
  • Important (11.184)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.867)
  • Social (1.704)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026
  • Premierul, întrevedere cu șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova 18 septembrie 2026
  • Victoria Belous a discutat cu oficialul SUA despre cooperarea în domeniul finanțelor publice 18 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4000)
    • septembrie (299)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate