• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
7 mai 2025 În Actual, Important, Politică

CEC și Asociația Promo-LEX au semnat un Acord de Parteneriat

DSC04954

Comisia Electorală Centrală (CEC) și Asociația Promo-LEX au semnat un Acord de Parteneriat strategic, marcând un pas important în direcția consolidării integrității proceselor electorale din Republica Moldova. Acordul vizează intensificarea eforturilor comune în domeniul prevenirii și combaterii corupției electorale, precum și promovarea unui climat electoral corect, transparent și echitabil.

Documentul a fost semnat de către Angelica Caraman, Președinta Comisiei Electorale Centrale și Ion Manole, Directorul executiv al Asociației Promo-LEX, subliniind angajamentul ambelor instituții față de principiile democratice și statul de drept.

Obiectivul central al acestui parteneriat este implementarea unei Campanii naționale de informare și sensibilizare cu genericul „Votează liber și raportează corupția electorală”. Această inițiativă își propune să informeze și să educe cetățenii cu privire la formele de corupție electorală, consecințele negative ale acestora asupra democrației și importanța participării civice responsabile.

Acest parteneriat strategic reprezintă un angajament ferm din partea CEC și Promo-LEX de a colabora în mod activ pentru a asigura desfășurarea unor alegeri libere, corecte și transparente în Republica Moldova.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Consolidarea rezilienței democratice în Moldova”, implementat de PNUD Moldova și finanțat de Norvegia, Canada, Suedia și Danemarca.

Articolul precedentMark Tkaciuk, la Brătușeni: ”Trebuie să evităm repetarea situației de la prezidențiale. Fiecare vot trebuie apărat, nu falsificat!”
Articolul următorConsiliul Superior al Magistraturii din România, în vizită la Ministerul Justiției

Postari relevante:

  • găgăuzia gagauzia
    CEC a aprobat particularitățile de organizare și desfășurare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia
  • 804365665_1809889666859303_6167344657228990829_n
    Vasile Tofan – în discuții cu Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Managementul Crizelor

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.334)
  • Bloguri (401)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (479)
  • Geopolitică (825)
  • Important (11.076)
  • Internațional (147)
  • Justiție (300)
  • Politică (6.778)
  • Social (1.668)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • CEC a aprobat particularitățile de organizare și desfășurare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia 12 septembrie 2026
  • Vasile Tofan – în discuții cu Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Managementul Crizelor 11 septembrie 2026
  • Cooperarea moldo-olandeză, discutată la întrevederea ministrei Finanțelor cu ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos 11 septembrie 2026
  • MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli ce pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice 11 septembrie 2026
  • Maia Sandu, în discuție cu Péter Magyar, a reafirmat interesul Republicii Moldova de a dezvolta parteneriatul strategic cu Ungaria 11 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • CEC a aprobat particularitățile de organizare și desfășurare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia 12 septembrie 2026
  • Vasile Tofan – în discuții cu Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Managementul Crizelor 11 septembrie 2026
  • Cooperarea moldo-olandeză, discutată la întrevederea ministrei Finanțelor cu ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos 11 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3892)
    • septembrie (191)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate