• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
22 februarie 2022 În Actual, Important

Reprezentanţii Centrului comercial UNIC fac lumină asupra unor importante aspecte ce ţin de terenul aferent

unic

După ce în spaţiul public au apărut diverse interpretări privind executarea de către Consiliul Municipal Chişinău a deciziei definitive a Curţii Supreme de Justiţie privind vânzarea terenului aferent Centrului Comercial UNIC, administraţia Centrului a făcut mai multe clarificări importante.

Leonid Sidorov, directorul general al UNIC, pentru PRO TV Chişinău, a explicat nuanţele ce ţin de suprafaţa terenului. Potrivit spuselor sale, nu e vorba de un teren aferent de 1,3 hectare, cum se vehiculează, deoarece circa 1 ha e terenul de sub clădire, iar terenul din faţa Centrului este de 0,28 ari.

„Nicidecum nu vorbim de faptul că s-a vândut în fața UNIC 1 hectar şi 30 de ari”, a menționat el.

Referitor la preţul la care s-a vândut terenul, administraţia UNIC menţionează că a fost calculat după un anumit coeficient, reieşind din decizia instanţei de judecată.

Astfel, reprezentanţii UNIC atrag atenţia că ulterior deciziei instanţei de judecată, prin Legea privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului s-a stabilit că terenurile aferente trebuie privatizate la preț de piață, care se stabileşte de un evaluator independent.

„În cazul respectiv nu pot să fie aplicate aceste modificări la lege, deoarece legea nu poate fi retroactivă. A fost aplicată legea care era în vigoare la momentul apariției situației juridice din 2016 și, mai mult decât atât, la emiterea hotărârii legea nu s-a schimbat”, a precizat avocatul CC UNIC, Leonid Popescu.

Reprezentanții UNIC spun că, consilierii municipali au acționat în conformitate cu legea, așa cum în acest sens există și o hotărâre judecătorească.

Administraţia UNIC mai spune că nu are nicio intenţie de a construi ceva pe terenul aferent Centrului comercial, ci doar de a moderniza şi înfrumuseţa zona.

Articolul precedentGebauer & Griller Moldova – 10 ani de excelență, provocări, realizări și experiențe acumulate!
Articolul următorKievul între ciocan și nicovală

Postari relevante:

  • tofan2
    Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU
  • image-05-18092026-1429
    Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.442)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (480)
  • Geopolitică (831)
  • Important (11.184)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.867)
  • Social (1.704)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026
  • Premierul, întrevedere cu șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova 18 septembrie 2026
  • Victoria Belous a discutat cu oficialul SUA despre cooperarea în domeniul finanțelor publice 18 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4000)
    • septembrie (299)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate