• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
15 decembrie 2025 În Actual, Important

CNA, cu sprijinul OSCE, a organizat a doua ediție a Cafenelei Anticorupție

600444796_1185318950367275_4294116008115390103_n

Centrul Național Anticorupție (CNA), cu suportul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a desfășurat cea de-a doua ediție a Cafenelei Anticorupție, un eveniment dedicat promovării culturii integrității și consolidării încrederii tinerilor în instituțiile statului, organizat în contextul Săptămânii Anticorupție.

La activitate au participat Voluntarii Anticorupție ai CNA, studenți ai Academiei de Poliție „Ștefan cel Mare”, studenți ai Facultății de Drept (filiera francofonă) din cadrul Universității de Stat din Moldova, precum și elevi ai Liceului „Mihai Eminescu” din orașul Căușeni. Evenimentul s-a desfășurat într-un format interactiv, oferind participanților un spațiu deschis de dialog și schimb de opinii.

Invitatul special al ediției a fost șeful interimar al Secției prevenirea corupției și combaterea spălării banilor din cadrul Procuraturii Generale, Alexandru Clatco, care a discutat cu tinerii despre rolul Procuraturii în prevenirea și combaterea corupției, atribuțiile instituționale, precum și despre importanța cooperării dintre autorități și societate pentru consolidarea statului de drept.

În cadrul discuțiilor, a fost evidențiat faptul că prevenirea corupției reprezintă o prioritate strategică, iar implicarea activă a tinerilor, educația juridică și promovarea valorilor etice sunt elemente-cheie pentru dezvoltarea unei societăți corecte și responsabile.

Participanții au avut oportunitatea de a adresa întrebări, de a-și exprima opiniile și de a afla direct de la reprezentantul Procuraturii cum sunt investigate faptele de corupție și care sunt mecanismele de sesizare a acestora.

Cea de-a doua ediție a Cafenelei Anticorupție reconfirmă angajamentul CNA de a facilita dialogul deschis dintre instituțiile statului și tineri, contribuind la creșterea transparenței, responsabilității și integrității în societatea Republicii Moldova.

Articolul precedentProiect de lege: Plafonarea salariilor funcțiilor de conducere din cadrul unor instituții publice autonome de reglementare
Articolul următorRaportul privind evaluarea riscurilor naționale de spălare a banilor și finanțare a terorismului – prezentat

Postari relevante:

  • IMG_20260920_210058_361
    Fiodor Gagauz, la Festivalul Etniilor în Chișinău: Ne iubim țara și suntem mândri că facem parte din ea
  • 20260919-1ES_5342
    Vasile Tofan a discutat cu antreprenorii din sudul țării

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.444)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (480)
  • Geopolitică (831)
  • Important (11.187)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.870)
  • Social (1.704)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Fiodor Gagauz, la Festivalul Etniilor în Chișinău: Ne iubim țara și suntem mândri că facem parte din ea 20 septembrie 2026
  • Vasile Tofan a discutat cu antreprenorii din sudul țării 20 septembrie 2026
  • Mâine începe depunerea documentelor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei 20 septembrie 2026
  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Fiodor Gagauz, la Festivalul Etniilor în Chișinău: Ne iubim țara și suntem mândri că facem parte din ea 20 septembrie 2026
  • Vasile Tofan a discutat cu antreprenorii din sudul țării 20 septembrie 2026
  • Mâine începe depunerea documentelor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei 20 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4003)
    • septembrie (302)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate