Consiliera orășenească din Cimișlia, Olga Gorban, solicită verificarea modului în care au fost demontate și luate la evidență bunurile din fosta școală din satul Bogdanovca Veche, localitate componentă a orașului Cimișlia. Ea susține că elementele sistemului de încălzire au fost demontate la începutul anului, iar bunurile au fost luate la evidență contabilă abia în luna iulie, printr-o decizie a Consiliului orășenesc.
Într-o conferință de presă la IPN, Olga Gorban a declarat că, la sfârșitul lunii mai, mai mulți locuitori au sesizat-o că din clădire au fost demontate calorifere, țevi, cazane, pompe, balustrade metalice și alte elemente. Consiliera spune că, potrivit materialelor unei verificări efectuate de procuratură la solicitarea sa, demontarea ar fi fost făcută de angajați ai Primăriei Cimișlia la sfârșitul lunii ianuarie-începutul lunii februarie, iar bunurile au fost transportate și depozitate în spațiile primăriei.
Olga Gorban afirmă că nu a identificat în registrul actelor Consiliului orășenesc o decizie prin care să fi fost aprobată demontarea, casarea sau valorificarea bunurilor. Ea atrage atenția și asupra cronologiei documentelor: actul de constatare și luarea la evidență contabilă datează din 4 martie, iar decizia Consiliului orășenesc privind luarea la evidență a fost adoptată pe 29 iulie.
Bunurile au fost luate la evidență la valoarea de 97 198 de lei. Consiliera pune la îndoială modul în care a fost stabilită această sumă și spune că este necesar să se verifice dacă toate bunurile au fost înregistrate și evaluate corect. „Atunci când bunurile sunt mai întâi demontate și transportate, iar evidența și valoarea lor sunt stabilite abia după câteva luni, nu putem avea certitudinea că toate bunurile au fost înregistrate integral, evaluate corect și comunitatea nu a suferit pierderi financiare în bugetul orașului”, a declarat Olga Gorban.
Potrivit ei, pe 3 august, Procuratura Cimișlia a refuzat pornirea urmăririi penale, invocând, între altele, faptul că bunurile nu au fost însușite și se află în gestiunea Primăriei. Consiliera a contestat ordonanța și a solicitat o verificare suplimentară.
Olga Gorban cere ca bunurile să nu fie casate sau vândute până la clarificarea situației și solicită prezentarea publică a documentelor privind demontarea, evidența și evaluarea acestora.
ro
ru