• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
19 martie 2026 În Actual, Geopolitică, Important, Politică

Consolidarea cooperării în domeniul social – pe agenda întrevederii Președintei Maia Sandu cu ministra Muncii și Politicilor Sociale a Italiei, Marina Calderone

0C4A3247

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu ministra Muncii și Politicilor Sociale a Italiei, Marina Calderone, aflată într-o vizită la Chișinău. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării bilaterale în domeniul social, precum și pe parcursul european al țării noastre.

Șefa statului și-a exprimat recunoștința pentru deschiderea și sprijinul constant oferit de autoritățile de la Roma comunității de moldoveni din Italia și pentru susținerea fermă a aspirațiilor europene ale Republicii Moldova. Președinta a accentuat importanța continuării reformelor și a colaborării strânse pentru a avansa în procesul de aderare.

În cursul întâlnirii, șefa statului a salutat implementarea acordului de securitate socială dintre cele două țări și intrarea în vigoare a acordului privind recunoașterea permiselor de conducere, subliniind că astfel de măsuri contribuie nemijlocit la protejarea drepturilor și facilitarea integrării cetățenilor moldoveni aflați în Italia.

Președinta a exprimat interesul de a iniția cooperarea pentru a prelua experiența Italiei în politicile de îmbătrânire activă, incluziune a persoanelor cu dizabilități și  reducere a muncii informale, precum și pentru a dezvolta programe comune de sprijin pentru femeile care activează în sectorul îngrijirii la domiciliu.

Articolul precedentCornel Ciurea: Poziţia PAS în raport cu avizul Comisiei de la Veneţia este destul de riscantă şi de periculoasă
Articolul următorDialog moldo-irlandez la Chișinău: cooperare, securitate și integrare europeană

Postari relevante:

  • 772394156_1051946850577513_1276046830099867973_n
    Wizz Air lansează două rute noi de pe Aeroportul Chișinău: Brașov și Valencia
  • 3 (2)
    Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu o delegație din Regatul Norvegiei

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.881)
  • Bloguri (392)
  • Breaking (1.372)
  • Economie (472)
  • Geopolitică (809)
  • Important (10.618)
  • Internațional (147)
  • Justiție (288)
  • Politică (6.389)
  • Social (1.546)
  • Uncategorized @ro (30)

Articole recente

  • Wizz Air lansează două rute noi de pe Aeroportul Chișinău: Brașov și Valencia 11 august 2026
  • Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu o delegație din Regatul Norvegiei 11 august 2026
  • Curse gratuite cu autocarul spre Aeroport pentru pasagerii care ajung cu trenul la Chișinău 11 august 2026
  • Petr Vlah: Ultimele modificări legislative ce ţin de Găgăuzia mă duc anume la concluzia că limba română e folosit ca instrument de luptă politică 11 august 2026
  • Ministerul Finanțelor continuă dialogul privind politica fiscală cu reprezentanții sectorului agricol 11 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Wizz Air lansează două rute noi de pe Aeroportul Chișinău: Brașov și Valencia 11 august 2026
  • Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu o delegație din Regatul Norvegiei 11 august 2026
  • Curse gratuite cu autocarul spre Aeroport pentru pasagerii care ajung cu trenul la Chișinău 11 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3434)
    • august (133)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate