Nicolae Negru

În cei 27 ani de „independență” ai Republicii Moldova, în Parlament nu a pătruns niciun partid care să-și fi asumat în mod deschis obiectivul reunirii cu România.

Până nu demult, singurele formațiuni declarate unioniste au fost Partidul Național Român (dispărut după moartea regretatului Gheorghe Ghimpu) și PNL, condus de Vitalia Pavlicenco, ambele obținând pe cale juridică dreptul de a include Unirea în statutul lor.

Două formațiuni politice parlamentare, Frontul Popular Creștin Democrat și Partidul Forțelor Democratice, au intrat în Parlament sub steagul realizării „idealului național”, însă, după 2001, PFD a dispărut de pe scena politică, iar FPCD, transformat în PPCD, a renunțat, în 1999, la acest ideal.

Dincolo de faptul că liderul PPCD era un fals unionist, se considera că unionismul nu aduce multe voturi, iar sondajele confirmau acest lucru. În Parlament au existat deputați unioniști „camuflați”, fluturând drapelul „integrării europene”, dar ei nu au constituit niciodată majoritatea și nu au determinat politica și strategiile Republicii Moldova pe termen lung. Este grăitor în acest sens faptul că până acum nu s-a reușit interconectarea energetică cu România și nu s-a construit niciun kilometru de cale ferată cu ecartament european. Cu ajutorul UE, a fost restabilit un singur pod peste Prut, iar sârma ghimpată de la frontieră a fost scoasă abia în 2010.

De la un timp însă, situația pare să se schimbe. Sondajele indică, în ultimii ani, o creștere vizibilă a electoratului unionist.

La 26 martie 2017, au fost modificate statutul și programul PL, adăugându-se printre obiectivele sale și cel al Unirii Republicii Moldova cu România.

Cu toate astea, șansele sale electorale ale partidelor unioniste, inclusiv PL, sunt minime, dacă e să credem sondajelor. De aceea, liberalii încearcă să le sporească prin aderența la blocul PPDA-PAS, care nu au inclus reUnirea cu România printre obiectivele programatice. PPDA și PAS își construiesc strategia electorală pe lupta antioligarhică, anti-Plahotniuc, ca să fim mai preciși, și consideră că participarea la alegeri cu orice alt drapel, inclusiv unionist, este în folosul lui Plahotniuc.

În acest context, își face apariția Convenția Euro-Unionistă, care întrunește 17 ONG-uri și două partide, ce își propun ca „scop suprem” să lupte pentru „afirmarea identității românești” și să participe la alegeri cu o „listă națională” de candidați, considerând că idealul unionist nu trebuie să depindă de conjunctura politică. Această convenție nu poate fi privită cu ochi buni de adepții PL sau ai blocului PPDA-PAS, considerând-o o diversiune.

Dar numele caricatural (din punctul nostru de vedere) nu ar trebui să ne împiedice să fim obiectivi. CEU este o apariție firească și necesară în condițiile de azi, pentru alegătorul dezamăgit de PL sau care înțelege că lupta antioligarhică va mai dura, care vede „urechile” unor foști oligarhi sau mentori antiunioniști în spatele blocului „Acum”.

Apoi, nici nu e cazul să ne agităm prea devreme, de la vorbă până la faptă e o cale lungă, alcătuirea unei „liste naționale” de candidați nu e o sarcină atât de ușoară precum le pare inițiatorilor.