• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
14 iunie 2021 În Actual, Important

Ex-vicepremierul Cristina Lesnic: E incontestabil faptul că s-a avansat în domeniul reintegrării țării pe durata mandatului Guvernului Filip

lesnic

Cristina Lesnic, viceprim-ministru pentru Reintegrare în Guvernul Filip, vicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM), în cadrul unui interviu pentru oficial.md, a spus cum califică situația în domeniul reintegrării țării după plecarea de la guvernare, ce propuneri ar fi necesare pentru soluționarea problemei transnistrene, dar și care ar fi primele acțiuni în domeniul reintegrării țării în cazul revenirii la guvernare, informează TRIBUNA. 

Referindu-se la realizările din perioada Guvernului Filip în direcția soluționării problemei transnistrene, ea a menționat:

„Guvernul Filip a fost partenerul indispensabil pentru menținerea păcii și reconcilierii pe durata anilor 2016-2019, dezvoltării unor inițiative unice din perspectiva interesului cetățeanului Republicii Moldova raportat la nevoile stringente. Puterea hard și soft au fost combinate potrivit pentru a atinge unele rezultate istorice. Rezoluția adoptată la ONU cu privire la retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova este o performanță fără precedent înscrisă la acea etapă. Munca noastră de echipă în domeniul securității și apărării, reîntoarcerii terenurilor agricole posesorilor din rn. Dubăsari, apostilarea actelor de studii, restabilirea liberei circulații pentru cadrele didactice, personalul administrativ și elevii celor 8 școli cu predare în limba română, accesul în trafic rutier internațional, în baza actelor justificative eliberate de către autoritățile Republicii Moldova sunt doar câteva elemente ce se pot integra în tabloul general al procesului de reintegrare. Redeschiderea sub-Grupului de lucru pe domeniul drepturilor omului, cu participarea instituției Ombudsmanului este un element suplimentar ce se ancorează în lista realizărilor. Guvernul Filip prin intermediul Comisiei Guvernamentale pentru Reintegrarea Țării a atras atenție sporită dosarelor pe domeniul drepturilor omului aflate în examinare la CEDO, care proveneau din regiunea transnistreană. Costurile politice au fost prea mari pentru a putea sparge stereotipurile. Astăzi, avem fapte realizate, avem cerneală pentru a scrie lecțiile învățate, dar cel mai important și ce ar mai trebui să mai facem. E multă muncă, motivație și dedicație, chiar dacă nu este unul din cele mai atractive domenii din portofoliul guvernamental”.

Totodată, ex-vicepremierul a spus că în acea vreme „incontestabil” s-a avansat pe dimensiunea transnistreană.  „Am avut o abordare pragmatică și realistă. Puterile politice se pot schimba, iar instituțiile pot fi reformate sau să lucreze cu diferită intensitate. Atât timp cât lumea este bulversată de instabilitate, unde puterea este împrăștiată și difuză, pacea și securitatea poate fi asigurată doar dacă cursul pentru reintegrarea țării este ireversibil. Statutul de status quo nu va stimula procesul de reintegrare”, a declarat Lesnic.

Politiciana a spus că PDM are un set de activități ce pot fi dezvoltate pe marginea acestui dosar: „Dimensiunea securității și drepturilor omului în contextul reglementării conflictului transnistrean trebuie să fie revizuită în documentele de politici și instrumente adiționale de intervenție. Replicarea controlului comun pe întreg perimetrul segmentului central este fezabil și în condițiile actuale”.

Cât despre primele acțiuni în domeniul reintegrării țării în cazul revenirii la guvernare, Cristina Lesnic a spus că printre ele se regăsește: revizuirea bugetului  și conceptului Planului național de reintegrare a țării, elaborarea unui Plan și mecanism clar de examinare a cazurilor de violare a drepturilor omului ce provin din teritoriul necontrolat efectiv de către Republica Moldova, resetarea instituției Biroului politici de reintegrare etc.

„Aș pleda pentru crearea unei instituții publice de gestionarea proiectelor în domeniul reintegrării pe lângă viceprim-ministrul pentru reintegrare și preluarea ownership-lui”, a conchis ea.

Articolul precedentDe ce și unii oameni deștepți nu cred în COVID-19?
Articolul următorAlegerile anticipate din Moldova și puterea geopolitică a diasporei

Postari relevante:

  • photo_5465169782370931374_y
    Igor Dodon și Ecaterina Iacobceac au participat la liturghia de Sfântul Gheorghe
  • 0-dosar-pp-sor
    Un curier neoficial al Partidului Politic „Șor” a fost condamnat la 4 ani de închisoare

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.288)
  • Bloguri (361)
  • Breaking (1.359)
  • Economie (456)
  • Geopolitică (676)
  • Important (9.011)
  • Internațional (147)
  • Justiție (232)
  • Politică (5.158)
  • Social (1.180)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Igor Dodon și Ecaterina Iacobceac au participat la liturghia de Sfântul Gheorghe 6 mai 2026
  • Un curier neoficial al Partidului Politic „Șor” a fost condamnat la 4 ani de închisoare 6 mai 2026
  • Organizațiile din sectorul privat vor putea contribui la organizarea, finanțarea și dezvoltarea activităților sportive 6 mai 2026
  • Andrei Năstase: Excluderea unui candidat din cursă, după ce a fost înregistrat, ridică o întrebare gravă despre felul în care e administrat procesul electoral în R. Moldova 6 mai 2026
  • Delegația MAI participă la Forumul Internațional de Revizuire a Migrației 6 mai 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Igor Dodon și Ecaterina Iacobceac au participat la liturghia de Sfântul Gheorghe 6 mai 2026
  • Un curier neoficial al Partidului Politic „Șor” a fost condamnat la 4 ani de închisoare 6 mai 2026
  • Organizațiile din sectorul privat vor putea contribui la organizarea, finanțarea și dezvoltarea activităților sportive 6 mai 2026

Arhiva

  • 2026 (1825)
    • mai (72)
    • aprilie (435)
    • martie (543)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate