• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
7 iulie 2025 În Actual, Important, Politică

CUB a participat la prima ediție a Festivalului Democrației

cub (5)

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), ieri, a participat la prima ediție a Festivalului Democrației.

„Oameni simpli. La CUB. Dedicați sa construim pe fundamentele ordinii constituționale competența, viziunea, respectul pentru cetățean ca măsură a tuturor lucrurilor.
Am decis să fim prezenți la 1 ediție a Festivalului Democrației, o inițiativă organizată de parteneri internaționali dedicați democrației – EECMD (Eastern European Centre for Multiparty Democracy), DLDP (Danish Liberal Democracy Programme) și DIPD (Danish Institute for Parties and Democracy) pentru a reafirmă principiul după care nu e de ajuns să -ți ticsești desaga cu premii pentru democrație, mai trebuie și s-o respecți, iar primul pas este să înveți să respecți cetățenii și partidele politice care-i reprezintă. Orice altceva este propagandă și manipulare” – a declarat Igor Munteanu, liderul CUB.

Politicianul a remarcat că, Partidul CUB (Coaliția pentru Unitate și Bunăstare) crede în puterea convingerii și în principiul democrației pluraliste.

„De asta am fost azi sub un soare torid sub corturile EECMD. Mulțumim organizatorilor danezi și formatului adoptat. Noi credem ca statul e servitorul cetățeanului și nu al unui partid sectarist, care-și arondează statul propriilor interese de partid, noi credem ca partidele sunt cărămizile unei construcții naționale, întemeiat pe ideile de unitate și bunăstare pentru fiecare.

Mulțumesc personal tuturor celor implicați în acest exercițiu”, a mai spus Igor Munteanu.

Articolul precedentVlad Filat: primul Summit UE – Republica Moldova a fost o acțiune de PR, direcționată strict pentru Maia Sandu
Articolul următorLOC se retrage din Blocul „ÎMPREUNĂ” și va participa separat la alegerile din 28 septembrie

Postari relevante:

  • munteanu
    Alexandru Munteanu participă la Summitul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), desfășurat la Sofia
  • f54e48a4-454b-4411-bf79-5325be7430b7
    Percheziții CNA într-un dosar privind un proiect de canalizare de 40 de milioane de lei din Ialoveni

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.857)
  • Bloguri (373)
  • Breaking (1.362)
  • Economie (463)
  • Geopolitică (736)
  • Important (9.583)
  • Internațional (147)
  • Justiție (254)
  • Politică (5.590)
  • Social (1.306)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Alexandru Munteanu participă la Summitul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), desfășurat la Sofia 10 iunie 2026
  • Percheziții CNA într-un dosar privind un proiect de canalizare de 40 de milioane de lei din Ialoveni 10 iunie 2026
  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026
  • Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi 9 iunie 2026
  • Rulajul burse de energie OPEM a ajuns la 3% din consumul zilnic de energie al Republicii Moldova 9 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Alexandru Munteanu participă la Summitul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), desfășurat la Sofia 10 iunie 2026
  • Percheziții CNA într-un dosar privind un proiect de canalizare de 40 de milioane de lei din Ialoveni 10 iunie 2026
  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2398)
    • iunie (161)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate