• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
20 noiembrie 2024 În Actual, Important, Politică

CUB: Cei care așteptau ca remanierile să aducă schimbări majore în Guvernul Recean, trăiesc o mare amărăciune

cub (1)

Potrivit lui Igor Munteanu, liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB),„ cei care așteptau ca remanierile să aducă schimbări majore în Guvernul Recean, trăiesc o mare amărăciune. Iluzii. Ce e născut din pisică șoareci prinde (adică nu prinde în Moldova). Profanare sau victorie pentru una dintre numeroasele fracțiuni din PAS, rezultatul era previzibil”.

Politicianul, în context, a atras atenția asupra unor neconcordanțe: „Maia Sandu a susținut ca a auzit nemulțumirile, dar nu le-a înțeles. Votul de protest din 1 și al 2 tur de scrutin a fost exprimat față de PAS, dar și față de Maia Sandu, aflat într-o relație simbiotică cu PAS.

– afirmând că după alegeri „ne vom purta fără mănuși cu rezistența din justiție” și arătând spre PA ca „ținta imediată”, Maia Sandu a extins în exces propriile competențe și a sugerat că separația puterilor” nu prea contează, de la un timp.

– și Prim-ministrul Recean a contrazis promisiunea Maiei Sandu, instalând pe funcții de ministru niște anonimi, și păstrându-l în ecuație pe Ministrul Agriculturii, care reflectă în sine tot eclectismul „gândirii pasiste”, bazată pe: memorie securistă, educație nepotrivită, loialitate față de schemele din timpul statului capturat, și oportunism politic.

– nicio aluzie la portofoliile ministeriale cele mai criticate de publicul cu viziuni proeuropene și acces la analiza relevantă, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei, Ministerul Apărării, Ministerul Sănătății. Nimic”.

„Cred că, cea mai plauzibilă explicație pentru acest mod inerțial de a rata o bună ocazie de a reseta Guvernul, pe care-l consider un tragic episod, este legată de:

a) lipsa de cadre competente în PAS,

b) vacuumul format după plecarea lui Andrei Spînu,

c) lipsa de încredere din partea oamenilor care ar putea aduce o valoare adăugată oricărui guvern,

d) autosuficiența „cercului intim” de consilieri adunați în jurul Maiei Sandu, care cred ca orice decizie luată azi la Chișinău va fi explicată (și tolerată) prin apelul rațiuni de în/securitate”, a spus liderul CUB.

Igor Munteanu a declarat că mai este o explicație latentă, însă și asta ține de analiza superficială a contextului politic actual de către sfătuitorii PAS.

„„Glonțul” a trecut pe lângă ureche”, spun până și liderii PAS, dar nu au fost capabili să dea un rezultat bun la capătul unei crize. Cu certitudine, nimic nu va mai fi ca până acum. Banii UE nu vor mai veni ca înainte. Administrația SUA are alte priorități. Războiul din Ucraina s-ar putea încheia în mod neașteptat, iar mobilizarea largă a unui electorat nemulțumit ar putea fi un preludiu la ceva mai complicat, dacă lecțiile vor fi învățate superficial, iar confortul va acoperi rațiunea politică.

CUB condamnă superficialitatea acestui guvern, care se îngroapă și mai mult politic cu aceasta parodie de remanieri”, a conchis el.

Articolul precedentCriza de cadre în PAS și jocurile de culise: remanieri fără speranță pentru cetățeni!
Articolul următorCale liberă spre pieţele externe de capital

Postari relevante:

  • cna
    Un bărbat a fost reținut de PA și CNA într-un dosar de corupere activă. Ar fi facilitat transferul a 60 000 de dolari prin portofele electronice
  • img (5)
    PLDM își ajută primarii să atragă fonduri europene pentru investiții în eficiență energetică

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.841)
  • Bloguri (391)
  • Breaking (1.372)
  • Economie (472)
  • Geopolitică (809)
  • Important (10.577)
  • Internațional (147)
  • Justiție (287)
  • Politică (6.358)
  • Social (1.529)
  • Uncategorized @ro (30)

Articole recente

  • Un bărbat a fost reținut de PA și CNA într-un dosar de corupere activă. Ar fi facilitat transferul a 60 000 de dolari prin portofele electronice 7 august 2026
  • PLDM își ajută primarii să atragă fonduri europene pentru investiții în eficiență energetică 7 august 2026
  • Inițiativa PSRM pentru diaspora. Vlad Batrîncea: Vor putea aduce în țară până la 125 mii euro, fără obligația de a demonstra proveniența 7 august 2026
  • BNM a transferat aproape un miliard de lei, jumătate din profitul pe anul trecut, la bugetul de stat 7 august 2026
  • Parlamentul a instituit un șir de măsuri pentru utilizarea eficientă a energiei electrice 7 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Un bărbat a fost reținut de PA și CNA într-un dosar de corupere activă. Ar fi facilitat transferul a 60 000 de dolari prin portofele electronice 7 august 2026
  • PLDM își ajută primarii să atragă fonduri europene pentru investiții în eficiență energetică 7 august 2026
  • Inițiativa PSRM pentru diaspora. Vlad Batrîncea: Vor putea aduce în țară până la 125 mii euro, fără obligația de a demonstra proveniența 7 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3393)
    • august (92)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate