Dumitru Spătaru

Noua guvernare are o mare dilemă – cum să facă ca, în procesul de „curăţare a instituţiilor statului de persoanele ce au ajutat fosta guvernare să captureze Republica Moldova”, să nu se răfuiască şi cu profesioniştii care deţin funcţii importante în mai multe structuri de stat. Cunosc din surse bine informate că actuala guvernare e preocupată la modul serios de respectiva problemă şi acest lucru e salutabil. Or, dacă noua guvernare pur şi simplu ar fi pornit tăvălugul şi ar fi măturat totul în calea sa, ea nu s-ar fi deosebit deloc de alte guvernări care au fost la putere în Republica Moldova în toţi anii de independenţă. 

Fiecare dintre fostele guvernări considera de datoria sa să pună în funcţii de conducere „oamenii săi”, care „au muncit pentru partid şi merită răsplătiţi”. Astfel, de multe ori în fruntea unor importante instituţii în stat ajungeau persoane care nu aveau nici cea mai vagă idee despre cum trebuie administrat domeniul ce le-a fost încredinţat. De fapt, acest aspect nici nu-i prea preocupa, căci nu interesul cetăţenilor conta pentru aceşti indivizi, ci cum să facă ca „şeful care i-a pus în funcţie să fie mulţumit”. Iar ca „şeful să fie mulţumit”, persoana respectivă punea instituţia în interesul acestuia, a partidului şi, desigur, în interesul propriu, având grijă „să facă bani pentru tot restul vieţii, că cine ştie dacă va mai fi aşa ocazie”.

Această abordare greşită a funcţiilor importante în stat în final a generat o tragedie naţională. Devenise deja tradiţional şi pe nimeni nu mai mira faptul că şefii de instituţii publice, venind în funcţii, le „umpleau” cu „oameni de la partid”, care „au muncit în alegeri şi trebuie răsplătiţi”. Aceeaşi şefi îşi puneau subalternii să facă politică pentru partid, puneau în aplicare scheme pentru a face bani pentru partid etc. Evident, despre interesul public, al cetăţeanului, al ţării etc. nici vorbă nu putea fi.

Guvernarea democrată, din păcate, nu a fost o excepţie de la această regulă. Dar, totuşi, trebuie să recunoaştem că a reuşit să promoveze în funcţii de conducere şi unii profesionişti. De la aceştia nici nu s-a cerut să „fie în interesul partidului”. Probabil, democraţii înţelegeau că trebuiesc şi instituţii de stat care să lucreze în interesul cetăţenilor şi, apropo, aceşti oameni, au salvat o parte din imaginea sectorului public. Dacă în Moldova mai există o minimă percepţie că sunt şi instituţii care lucrează în interesul cetăţenilor, atunci acesta e meritul incontestabil al profesioniştilor la care mă refer.

Acum, să revenim la dilema noii guvernări. Repet: e bine că se încearcă o delimitare a profesioniştilor de persoanele ce au venit în fruntea unor instituţii publice cu alte intenţii decât satisfacerea interesului public. Dacă va reuşi să facă această delimitare până la urmă şi să-şi asigure sprijinul profesioniştilor de la cârma unor instituţii în procesul de guvernare a ţării, noua putere va avea doar de câştigat. Dacă însă se va lăsa dusă de val şi va proceda ca fostele guvernări, mergând pe principiul: „Dăm jos tot şi punem în funcţie mai proşti, dar de-ai noştri”, iluzia că ceva se schimbă în Moldova se va risipi rapid.