• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
23 octombrie 2025 În Actual, Important, Politică

Doina Gherman: Fiecare decizie pe care o vom lua în această legislatură trebuie să aducă țara mai aproape de Uniunea Europeană

doina gherman

Fracțiunea Partidul Acțiune și Solidaritate va lucra cu unitate, voință și determinare pentru ca Republica Moldova să fie pregătită să devină stat membru al Uniunii Europene până la finalul acestei legislaturi a Parlamentului. Declarația a fost făcută de Doina Gherman, președintele fracțiunii.

Ea a spus că, împreună cu colegii săi, sunt conștienți și recunoscători pentru încrederea acordată de cetățeni prin votul liber exprimat la alegerile din 28 septembrie 2025.

„Aderarea la Uniunea Europeană este proiectul de țară al întregii societăți și este menit să asigure pacea, prosperitatea și consolidarea democrației. Astfel, ne angajăm să acționăm cu responsabilitate și fermitate pentru atingerea acestui obiectiv național.

Înțelegem că acest drum presupune eforturi și reforme profunde, dar este singura cale care garantează un viitor sigur și prosper pentru Republica Moldova. Fiecare decizie pe care o vom lua în această legislatură trebuie să aducă țara mai aproape de Uniunea Europeană”, a subliniat Doina Gherman.

Articolul precedentPetr Vlah a „desenat” portretul viitorului bașcan al Găgăuziei: Independent, diplomat, profesionist și promotor al valorilor creștin-ortodoxe
Articolul următorMembrii PNAP au discutat mecanismul de realizare a achizițiilor în comun și implementarea formularelor electronice în achizițiile publice, sectoriale, ale apărării și securității

Postari relevante:

  • man
    MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli ce pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice
  • maia sandu-1
    Maia Sandu, în discuție cu Péter Magyar, a reafirmat interesul Republicii Moldova de a dezvolta parteneriatul strategic cu Ungaria

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.331)
  • Bloguri (401)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (479)
  • Geopolitică (825)
  • Important (11.073)
  • Internațional (147)
  • Justiție (300)
  • Politică (6.775)
  • Social (1.668)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli ce pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice 11 septembrie 2026
  • Maia Sandu, în discuție cu Péter Magyar, a reafirmat interesul Republicii Moldova de a dezvolta parteneriatul strategic cu Ungaria 11 septembrie 2026
  • Platforma Femeilor Deputate a organizat audieri publice privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a femicidului 11 septembrie 2026
  • Lilian Carp – reacție la acuzațiile făcute de „Democrația Acasă”: I-am spus lui Costiuc să ia seama pentru toate falsurile despre mine și să răspundă pentru fiecare cuvânt 11 septembrie 2026
  • Scandal în Parlament! „Democrația Acasă”, cu sesizare la PG pe numele lui Lilian Carp: „Au fost formulate amenințări la adresa lui Vasile Costiuc” 11 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli ce pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice 11 septembrie 2026
  • Maia Sandu, în discuție cu Péter Magyar, a reafirmat interesul Republicii Moldova de a dezvolta parteneriatul strategic cu Ungaria 11 septembrie 2026
  • Platforma Femeilor Deputate a organizat audieri publice privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a femicidului 11 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3889)
    • septembrie (188)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate