• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
10 august 2024 În Important, Social

Programul „Satul European”: Aproape jumătate din proiecte țin de iluminatul stradal, instalarea panourilor fotovoltaice, dar și de îmbunătățirea eficienței energetice a edificiilor 

energie

Aproape jumătate din proiectele care au fost depuse prin intermediul Programului „Satul European” II țin de iluminatul stradal, instalarea centralelor fotovoltaice, precum și de îmbunătățirea eficienței energetice a mai multor clădiri.

Din totalul de 612 proiecte, 198 de dosare au fost depuse pentru îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice și monumentelor istorice. Printre beneficiari se numără instituția preșcolară ,,Lăcrimioara,, din satul. Vărvăreuca, raionul  Florești, grădinița creșă din orașul Vatra din municipiul Chișinău, grădinița pentru copii din satul. Teţcani, raionul Briceni și altele.

57 de dosare au fost selectate pentru instalarea iluminatului stradal. Astfel, urmează să fie construite 455 km de rețea de iluminat stradal în satele Tuzura din raionul Călărași, satul Climăuții de Jos, raionul Şoldăneşti, localitățile Tănătarii Noi și Ursoaia Nouă, raionul Căușeni, dar și altele, de care vor beneficia  peste 104 mii de locuitori.

Pentru instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei din  resurse regenerabile au fost selectate 30 de proiecte cu puterea totală de 3 MW. Astfel urmează construcția și montarea centralei electrice fotovoltaice cu o putere de 25kW la fântâna arteziană din satul Dușmani raionul Glodeni, instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei electrice folosind resurse regenerabile în satul Susleni raionul Orhei Centru. Creșterea independenței energetice prin construcția centralei electrice fotovoltaice 33 kW pentru pentru alimentarea fântânii arteziene cu energie din satul Carabetovca, raionul Basarabeasca Sud.

Ministerul Energiei încurajează prioritizarea eficienței energetice în programul „Satul European”.

„Aceste proiecte vor avea efecte benefice nu doar pentru confortul și un trai mai bun al cetățenilor, dar  și va fortifica securitatea energetică”, a menționat secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac.

De menționat că la moment sunt instalate capacități de producere a energiei regenerabile de 129 MW de către prosumatori, 98,9 MW în baza mecanismului de garantare a tarifului fix (141 MW confirmate) și cca 124 MW în piața liberă.

Recent, Parlamentul a votat în lectură finală un proiect de lege că aduce un șir de benefici  producătorilor de energie verde din Republica Moldova pentru instalarea și utilizarea surselor de energie regenerabilă.

În primul rând, este vorba de facilitarea funcționării comunităților energetice locale, prin faptul că energia electrică produsă într-o anumită locație va putea fi consumată de membrii comunității în mai multe locuri de consum. Aceste prevederi se vor aplica și în cazul prosumatorilor beneficiari ai mecanismului de facturare netă, inclusiv Asociațiilor de irigare, agricultorilor care își vor putea instala panouri și alimenta multiple diverse puncte de consum, precum și utilaje situate în locații diferite – frigider, pompe de irigare, birouri, etc. Totodată, vor beneficia de aceste modificări și autoritățile publice locale, care pot instala panouri fotovoltaice și alimenta multiple clădiri publice – sistemul de iluminat stradal, grădiniță, școală, punct medical, primărie, etc. De asemenea, din comunități energetice vor putea face parte asociații de coproprietari în condominiu, Grupuri de Acțiune Locală, Asociații de Dezvoltare Intercomunitară.

Articolul precedentSănătatea în România sub guvernările PSD-PNL: 30 de miniștri în 34 de ani și un sistem care ne omoară
Articolul următor(INTERVIU) Lilian Vultur: La fabrica de tutun din Orhei e un colectiv unit, profesionist, prietenos, care lucrează cu multă dedicaţie

Postari relevante:

  • chisinau
    Primăria Chișinău a lansat Campania municipală privind prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor și tinerilor
  • R3_21183
    Parlamentul va examina un proiect de lege care vizează consolidarea independenței financiare a Curții de Conturi

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.408)
  • Bloguri (362)
  • Breaking (1.359)
  • Economie (457)
  • Geopolitică (684)
  • Important (9.131)
  • Internațional (147)
  • Justiție (238)
  • Politică (5.251)
  • Social (1.202)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Primăria Chișinău a lansat Campania municipală privind prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor și tinerilor 13 mai 2026
  • Parlamentul va examina un proiect de lege care vizează consolidarea independenței financiare a Curții de Conturi 13 mai 2026
  • PSRM solicită plafonarea prețurilor la produsele alimentare de primă necesitate 13 mai 2026
  • Dorin Junghietu, la reuniunea TTE de la Nicosia: Interconectarea sistemului energetic și stocarea energiei sunt vitale pentru securitatea regiunii 13 mai 2026
  • Ion Ceban: Nu avem de gând să răspundem unei doamne supărate că nu mai are funcție și care a ieșit să verse toată această supărare în public 13 mai 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Primăria Chișinău a lansat Campania municipală privind prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor și tinerilor 13 mai 2026
  • Parlamentul va examina un proiect de lege care vizează consolidarea independenței financiare a Curții de Conturi 13 mai 2026
  • PSRM solicită plafonarea prețurilor la produsele alimentare de primă necesitate 13 mai 2026

Arhiva

  • 2026 (1945)
    • mai (192)
    • aprilie (435)
    • martie (543)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate