• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
26 noiembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Igor Dodon a discutat cu foștii deținători de patentă despre problemele cu care se confruntă

588579696_33561677756764808_8040263945015838836_n

Astăzi, Igor Dodon, președintele fracțiunii parlamentare PSRM și liderul Partidului Socialiștilor, a avut o întrevedere cu un grup de foști deținători de patentă din Căușeni, Ștefan Vodă și Bălți, care au solicitat sprijin în soluționarea dificultăților cu care se confruntă.

În cadrul discuției, aceștia au semnalat probleme majore apărute după implementarea Legii nr. 356 din 29 decembrie 2022, care a modificat Legea nr. 93/1998 privind patenta de întreprinzător. Foștii patentari au atras atenția că noul regim fiscal – „activitate independentă” – duce la divulgarea datelor cu caracter personal prin bonurile fiscale, unde apar numele, prenumele, IDNP-ul și adresa de domiciliu. Introducerea obligatorie a aparatelor de casă amplifică acest risc, fapt confirmat și de o decizie a Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.

De asemenea, comercianții au remarcat lipsa unei inventarieri a piețelor și a condițiilor reale de muncă, ceea ce îngreunează trecerea la noul sistem.

În acest context, foștii deținători de patentă au solicitat: suspendarea aplicării articolului VI din Legea nr. 356/2022 și abrogarea acestuia; instituirea unui moratoriu asupra implementării reformei; și crearea unui grup de lucru mixt, format din membri ai comisiei parlamentare de specialitate și reprezentanți ai patentarilor.

Igor Dodon a afirmat că PSRM a susținut întotdeauna persoanele care activează în baza de patentă și va continua să o facă:

„Am ascultat cu atenție toate argumentele prezentate. Vom elabora un proiect de lege care să includă toate propunerile formulate și ne vom adresa președinților fracțiunilor din opoziție pentru a-l semna. Totodată, vom solicita organelor de control instituirea unui moratoriu până la examinarea acestui proiect de lege”, a subliniat liderul PSRM.

Articolul precedentAvocatul Nagacevschi: Scopul PAS a fost să excludă „Inima Moldovei” din cursa electorală. Dar acum întrebarea este de ce să blochezi activitatea partidului?!
Articolul următorCărți de identitate și permise de conducere românești – falsificate în Moldova. Percheziții la Chișinău și Strășeni

Postari relevante:

  • găgăuzia gagauzia
    CEC a aprobat particularitățile de organizare și desfășurare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia
  • 804365665_1809889666859303_6167344657228990829_n
    Vasile Tofan – în discuții cu Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Managementul Crizelor

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.334)
  • Bloguri (401)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (479)
  • Geopolitică (825)
  • Important (11.076)
  • Internațional (147)
  • Justiție (300)
  • Politică (6.778)
  • Social (1.668)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • CEC a aprobat particularitățile de organizare și desfășurare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia 12 septembrie 2026
  • Vasile Tofan – în discuții cu Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Managementul Crizelor 11 septembrie 2026
  • Cooperarea moldo-olandeză, discutată la întrevederea ministrei Finanțelor cu ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos 11 septembrie 2026
  • MAN a sesizat Curtea Constituțională: Guvernarea a introdus pe ascuns reguli ce pot afecta grav drepturile investitorilor din sectoare strategice 11 septembrie 2026
  • Maia Sandu, în discuție cu Péter Magyar, a reafirmat interesul Republicii Moldova de a dezvolta parteneriatul strategic cu Ungaria 11 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • CEC a aprobat particularitățile de organizare și desfășurare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia 12 septembrie 2026
  • Vasile Tofan – în discuții cu Comisara europeană pentru Egalitate, Pregătire și Managementul Crizelor 11 septembrie 2026
  • Cooperarea moldo-olandeză, discutată la întrevederea ministrei Finanțelor cu ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos 11 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (3892)
    • septembrie (191)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate