• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
24 iunie 2026 În Actual, Geopolitică, Important, Politică

Igor Grosu, în discuție cu omologii săi cehi – Președintele Senatului, Miloš Vystrčil, și Președintele Camerei Deputaților, Tomio Okamura

728463253_1557069605880726_6963632235266641980_n

La Praga, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut întrevederi cu omologii săi – Președintele Senatului, Miloš Vystrčil, și Președintele Camerei Deputaților, Tomio Okamura. Discuțiile s-au referit la aprofundarea cooperării dintre cele două state, susținerea parcursului european al Republicii Moldova și schimbul de experiență privind procesul de integrare europeană.

22-23.06.2026 Vizita oficială a Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, în Republica Cehă

„În cei peste 20 de ani de când este membră a Uniunii Europene, Cehia s-a dezvoltat mult. A contribuit cu peste 33 de miliarde de euro la bugetul UE și a primit aproape 76 de miliarde de euro. Acești bani s-au văzut în dezvoltare, localități, infrastructură și economie. Spre un astfel de parcurs tindem și noi ca țară. Plec de la aceste întrevederi cu convingerea că Moldova a ales drumul corect, că ne-am aliniat cu țări-model și că aceste parteneriate ne vor ajuta să devenim și noi o țară europeană”, a declarat Igor Grosu.

În cadrul întrevederilor, Președintele Parlamentului a apreciat sprijinul constant oferit de autoritățile cehe Republicii Moldova de-a lungul anilor și a reafirmat angajamentul țării noastre de a continua reformele necesare pentru avansarea procesului de integrare europeană. „Acesta este și sensul drumului nostru european: să aducem dezvoltare acasă, în satele și orașele Republicii Moldova. Avem mult de muncit, dar avem și prieteni buni care cred în noi. Iar Cehia este unul dintre ei”, a subliniat Igor Grosu.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a efectuat o vizită oficială în Republica Cehă în perioada 22–23 iunie 2026, la invitația omologului său, Președintele Senatului, Miloš Vystrčil. Vizita a avut drept scop consolidarea relațiilor moldo-cehe, inclusiv la nivel parlamentar, în contextul obiectivului strategic al Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană.

Articolul precedentFiodor Gagauz: Problema alegerilor din Găgăuzia a fost creată chiar de Chișinău. Soluția trebuie căutată prin dialog și în cadrul legii
Articolul următor„MOLDATSA”, despre salariile mari ale angajaților: „Sunt direct proporționale și corelate cu creșterea traficului aerian”

Postari relevante:

  • img_4870
    Secretarul de stat Valeriu Mija a avut o întrevedere cu ambasadoarea Estoniei, Siiri Königsberg
  • studiu
    Studiu: Pentru un trai decent, o familie doi copii din Republica Moldova are nevoie de 67 899,8 lei pe lună

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.320)
  • Bloguri (416)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (491)
  • Geopolitică (899)
  • Important (12.079)
  • Internațional (147)
  • Justiție (316)
  • Politică (7.650)
  • Social (1.883)
  • Uncategorized @ro (36)

Articole recente

  • Secretarul de stat Valeriu Mija a avut o întrevedere cu ambasadoarea Estoniei, Siiri Königsberg 12 noiembrie 2026
  • Studiu: Pentru un trai decent, o familie doi copii din Republica Moldova are nevoie de 67 899,8 lei pe lună 12 noiembrie 2026
  • Congresul Consiliului Europei va observa alegerile în UTA Găgăuzia 12 noiembrie 2026
  • Angela Cutasevici: Energia electrică s-ar putea scumpi din nou cu peste 30% – o nouă lovitură pentru familiile deja împovărate 12 noiembrie 2026
  • Sondaj: 22% vor decide pe cine votează la funcția de bașcan al Găgăuziei în ziua votării 12 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Secretarul de stat Valeriu Mija a avut o întrevedere cu ambasadoarea Estoniei, Siiri Königsberg 12 noiembrie 2026
  • Studiu: Pentru un trai decent, o familie doi copii din Republica Moldova are nevoie de 67 899,8 lei pe lună 12 noiembrie 2026
  • Congresul Consiliului Europei va observa alegerile în UTA Găgăuzia 12 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4896)
    • noiembrie (219)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate