• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
1 iulie 2025 În Actual, Important, Politică

Igor Grosu s-a întâlnit cu moldovenii stabiliți în Marea Britanie

54622148442_af53f9a270_k

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit, cu moldovenii stabiliți în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Aceștia s-au arătat interesați de agenda de reforme din Republica Moldova și eforturile depuse de autorități în parcursul european al țării noastre.

Șeful legislativului a participat la „Diaspora Invest. Investim acasă”. Evenimentul a reunit zeci de moldoveni interesați de oportunitățile de a investi acasă. Președintele Parlamentului a menționat că autoritățile depun eforturi pentru a atrage cât mai mulți investitori. „Instituțiile sunt punct de sprijin pentru cetățenii de acasă și pentru cei plecați – prin legislație favorabilă și prin programe concrete. De aceea modernizăm rapid țara noastră, iar în acest proces curajul, ideile și experiențele cetățenilor din diasporă sunt extrem de valoroase. Împreună vom reuși”, a menționat Igor Grosu.

De asemenea, în Regatul Unit al Marii Britanii, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, l-a întâlnit pe Ion Mereacre, care gestionează, de 24 de ani, o afacere de succes în domeniul construcțiilor. La început, Ion Mereacre era un simplu muncitor, iar acum gestionează o echipă mare și se bucură de succesele obținute.

De asemenea, la Northampton, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat la festivalurile „Diaspora Fest: Sport și Tradiții” și Festivalul „Spicul de Grâu”. „Am văzut cum, la mii de kilometri de casă, a prins viață un colț de Moldova: O «colibă » moldovenească, meșteri populari și produse artizanale, mâncare tradițională și portul popular. A fost o adevărată sărbătoare a neamului nostru, ale valorilor pe care le ducem cu noi, oriunde ne-am afla. Mă bucur că aici, în Marea Britanie, avem o comunitate atât de unită, activă și care promovează atât de frumos tradițiile noastre”, a remarcat șeful legislativului.

În perioada 29 – 30 iunie, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a efectuat o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Articolul precedentIon Sula: Moldova nu are nevoie de „drumuri” care duc spre voturi
Articolul următorZinaida Popa, directoare generală interimară a CIE „Moldexpo”: Sperăm că deja în scurt timp traficul rutier pe teritoriul centrului va fi fluidizat

Postari relevante:

  • 678955104_1390455129786196_7121816431434702460_n
    Ion Ceban anunță licitația pentru modernizarea energetică a grădinițelor din Chișinău
  • fiodor
    Fiodor Gagauz: Întâlnirea Sandu și Grosu cu deputații Adunării Populare a Găgăuziei: ce urmează pentru alegerile din Găgăuzia?

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.108)
  • Bloguri (360)
  • Breaking (1.358)
  • Economie (453)
  • Geopolitică (648)
  • Important (8.832)
  • Internațional (147)
  • Justiție (221)
  • Politică (5.024)
  • Social (1.138)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Ion Ceban anunță licitația pentru modernizarea energetică a grădinițelor din Chișinău 24 aprilie 2026
  • Fiodor Gagauz: Întâlnirea Sandu și Grosu cu deputații Adunării Populare a Găgăuziei: ce urmează pentru alegerile din Găgăuzia? 24 aprilie 2026
  • 30 de viitori judecători și procurori au absolvit INJ 24 aprilie 2026
  • Parlamentul a ratificat acordul care stabilește cadrul legal de funcționare a Organizației Internaționale pentru Dreptul la Dezvoltare în Republica Moldova 24 aprilie 2026
  • Vladimir Bolea: am rămas impresionat de nivelul de dezvoltare al infrastructurii din Japonia 24 aprilie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ion Ceban anunță licitația pentru modernizarea energetică a grădinițelor din Chișinău 24 aprilie 2026
  • Fiodor Gagauz: Întâlnirea Sandu și Grosu cu deputații Adunării Populare a Găgăuziei: ce urmează pentru alegerile din Găgăuzia? 24 aprilie 2026
  • 30 de viitori judecători și procurori au absolvit INJ 24 aprilie 2026

Arhiva

  • 2026 (1645)
    • aprilie (327)
    • martie (543)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate