• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
2 mai 2026 În Actual, Geopolitică, Important, Politică

Igor Grosu va participa la Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană

grosu1

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va participa la Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană, care se va desfășura în perioada 3–5 mai, la Copenhaga, fiind găzduită de Parlamentul Danemarcei.

Reuniunea va aborda principalele provocări din statele europene, printre care securitatea și extinderea Uniunii Europene, reziliența democratică și amenințările hibride. În context, vor fi discutate și modalitățile prin care parlamentele statelor membre UE pot sprijini țările candidate.

În marja evenimentului, Igor Grosu are planificate întrevederi cu omologii săi din mai multe țări europene, inclusiv cu Președintele Senatului Regatului Belgiei, Vincent Blondel, cu Președintele Parlamentului Albaniei, Niko Peleshi, cu Președintele Adunării Naționale a Republicii Slovenia, Zoran Stevanović, cu Președintele Consiliului Național al Republicii Slovace, Richard Raši, și cu Mareșalul Seimului Republicii Polone, Włodzimierz Czarzasty.

Tradițional, Președintele Parlamentului se va întâlni cu membrii diasporei, pentru a discuta cu cetățenii moldoveni stabiliți în Danemarca despre realitățile din Republica Moldova, prioritățile de dezvoltare ale țării, parcursul european și pașii întreprinși în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Agenda include și o vizită la Agenția Daneză pentru Managementul Situațiilor de Urgență, care va oferi oportunitatea preluării bunelor practici în domeniu.

Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană reprezintă un forum de dialog, schimb de opinii, informații și experiență privind rolul și responsabilitățile parlamentelor naționale în structura europeană, precum și instrumentele de cooperare interparlamentară în domeniul afacerilor europene. La reuniune participă președinții parlamentelor statelor membre ale UE, președintele Parlamentului European, președinții parlamentelor țărilor candidate și reprezentanți ai statelor partenere.

Articolul precedentPreședinta Maia Sandu va participa la Summitul Comunității Politice Europene de la Erevan
Articolul următorPeste 7500 de persoane au fost ajutate să se angajeze în câmpul muncii în primele 4 luni ale anului

Postari relevante:

  • 9-mircea-baciu
    Locul şi rolul întreprinderilor de stat în noile realităţi economice din Republica Moldova
  • 525677727_1146607267500691_6864807705288870727_n-600x400
    În perioada 1–7 august este marcată Săptămâna mondială de promovare a alăptării

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.771)
  • Bloguri (390)
  • Breaking (1.372)
  • Economie (469)
  • Geopolitică (807)
  • Important (10.501)
  • Internațional (147)
  • Justiție (285)
  • Politică (6.306)
  • Social (1.510)
  • Uncategorized @ro (27)

Articole recente

  • Locul şi rolul întreprinderilor de stat în noile realităţi economice din Republica Moldova 3 august 2026
  • În perioada 1–7 august este marcată Săptămâna mondială de promovare a alăptării 3 august 2026
  • Maia Sandu îndeamnă autoritățile locale să finalizeze procesul de amalgamare voluntară 3 august 2026
  • PLDM solicită Guvernului să intervină urgent pentru protejarea fermierilor și a pieței agricole interne 3 august 2026
  • Proiectul de lege referitor la contractele de credit pentru bunuri imobile rezidențiale, consultat cu părțile interesate 3 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Locul şi rolul întreprinderilor de stat în noile realităţi economice din Republica Moldova 3 august 2026
  • În perioada 1–7 august este marcată Săptămâna mondială de promovare a alăptării 3 august 2026
  • Maia Sandu îndeamnă autoritățile locale să finalizeze procesul de amalgamare voluntară 3 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3316)
    • august (15)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate