Cât timp reprezentanții partidului de guvernare s-au luat de gâtul lui Ion Ceban, pe flancul de stânga al politicii moldovenești crește un pericol și mai mare pentru țară și popor. Periculoasă pentru că e neînțeleasă. Și pentru că a mai adus surprize anterior.
Partidul fostului ideolog al lui Voronin, Mark Tkaciuk, care se autoidentifică drept Partid al Acțiunii Comune și pretinde de a lua locul unor socialiști mai moderați și capabili de negociere, aprinderea revoluționară a cărora n-a ajuns mai departe de unele vizite pe muntele Athos.
În ultimele zile, cât socialiștii au dormit sau au schiat pe la Poiana Brașov, fostul talliban comunist a început un atac serios asupra guvernării, împroșcând la dreapta și la stânga cu inițiative populiste, mult prea pe placul multora dintre moldoveni. Și cum să nu-ți amintești aici de dictonul latin „Timeo Danaos et dona ferentes” – „Mă tem de greci chiar și atunci când aduc daruri”.
Darurile ar putea fi otrăvite.
Nu demult avertiza Oazu Nantoi, comentând ultimele evenimente geopolitice, că acum are loc împărțirea Europei după modelul pactului Ribbentrop-Molotov. Unde în această situație se va regăsi Basarabia? Tot acolo unde s-a regăsit și data trecută?
Dacă într-adevăr e așa, atunci și în interiorul țării ar trebui să existe agenții săi de influență.
Mark Tkaciuk n-a fost considerat nicicând drept un apărător direct al intereselor Moscovei. Ba dimpotrivă, au fost momente în care se părea că Moscova îl consideră dușman. De exemplu, atunci când a fost anulată emisiunea cu participarea sa la un canal rusesc de propagandă în Moldova.
Mai ales că, emisiunea cu Tkaciuk a fost interzistă, iar cea cu Renato Usatîi, pe numele căruia în Rusia este intentat un dosar penal, a fost distribuită pe RTR-Moldova. De ce?
Nu fiți creduli și nu vă îmbătați cu apă.
Politica externă a Rusiei devine din ce în ce mai fină și sofisticată. Rușii și-au învățat temele și înțeleg bine ce înseamnă „soft power”. Este uimitor faptul că, de această dată, la fel ca și acum 83 de ani, ursul rusesc își caută calea spre Chișinău prin Berlin.
Ar trebui oare să înțelegem ce legături atât de strânse există între cele două țări?
Mulți au atras atenția că la ultimele alegeri parlamentare anume partidul lui Tkaciuk s-a bucurat de o largă susținere mediatică din partea unor mass-media germane (de la DW până la un articol special, plin de laude, în Neues Deutschland). Însăși Mark Tkaciuk, în pauzele dintre activitățile politice, primea granturi din partea Ambasadei germane. Iar unul dintre liderii „Congresului Civic” – Iurie Muntean, în cadrul unei emisiuni la un post autohton de televiziune s-a lăudat public cu susținerea din partea IRI din SUA.
Ce se întâmplă? Ceva de neînțeles. Chiar sub nasul tuturor. Deschis. Și ce e cel mai straniu, e faptul că politicienii moldoveni aflați la putere își permit să nu atragă atenția la asta. Istoria și urmașii ar putea cataloga această miopie drept una criminală.
ro