• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
14 mai 2026 În Actual, Important, Social

Inspectoratul General al Poliției găzduit a treia ședință a Comitetului Director al proiectului OSCE

4J8A5833

Inspectoratul General al Poliției a găzduit cea de-a treia ședință a Comitetului Director al proiectului implementat în parteneriat cu Secretariatul OSCE, dedicat consolidării capacităților instituționale de răspuns la provocările de securitate din regiune. 

La eveniment au participat Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Interne, Alexandru Bejan, oficiali de rang înalt ai OSCE, ambasadorii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze, precum și reprezentanți ai statelor donatoare – Germania, Franța, Polonia, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii, dar și beneficiari ai proiectului.

În cadrul reuniunii au fost prezentate rezultatele obținute în implementarea proiectului, în special pe dimensiunea dezvoltării conceptului Intelligence-Led Policing (ILP), prin instruirea analiștilor și a personalului de conducere, implementarea metodologiilor naționale de colectare și analiză a datelor pentru evaluarea riscurilor și amenințărilor, precum și organizarea cursurilor OSINT pentru formarea experților la nivel național.

Totodată, au fost evidențiate progresele înregistrate în domeniul activității canine (K9), inclusiv modernizarea Centrului chinologic al Poliției, dotarea subdiviziunilor cu echipamente de intervenție și autospeciale conforme standardelor internaționale, precum și instruirea și certificarea chinologilor pentru asigurarea interoperabilității în misiuni internaționale.

În intervenția sa, șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu a mulțumit partenerilor externi pentru susținerea acordată, menționând că rezultatele proiectului vor fi resimțite în primul rând de cetățeni, prin servicii polițienești mai operative, eficiente și adaptate nevoilor actuale. Participanții au reiterat necesitatea menținerii cooperării internaționale în combaterea amenințărilor transfrontaliere, inclusiv a traficului ilicit de armament și droguri, precum și a criminalității cibernetice.

În acest context, a fost anunțată extinderea proiectului pentru încă doi ani, cu accent pe digitalizarea proceselor de colectare și analiză a datelor, dezvoltarea capacităților ILP și consolidarea echipelor canine.

De asemenea, Poliția Națională a intrat în posesia a trei autovehicule special adaptate pentru transportarea câinilor de serviciu, destinate susținerii activității echipelor canine și asigurării condițiilor sigure și eficiente de intervenție în teren.

Articolul precedentRepublica Moldova a mai denunțat un acord cu CSI
Articolul următorPSRM a propus audierea ministrului Finanțelor pe tema stopării programului „Prima Casă”

Postari relevante:

  • IMG_20260920_210058_361
    Fiodor Gagauz, la Festivalul Etniilor în Chișinău: Ne iubim țara și suntem mândri că facem parte din ea
  • 20260919-1ES_5342
    Vasile Tofan a discutat cu antreprenorii din sudul țării

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.444)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (480)
  • Geopolitică (831)
  • Important (11.187)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.870)
  • Social (1.704)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Fiodor Gagauz, la Festivalul Etniilor în Chișinău: Ne iubim țara și suntem mândri că facem parte din ea 20 septembrie 2026
  • Vasile Tofan a discutat cu antreprenorii din sudul țării 20 septembrie 2026
  • Mâine începe depunerea documentelor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei 20 septembrie 2026
  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Fiodor Gagauz, la Festivalul Etniilor în Chișinău: Ne iubim țara și suntem mândri că facem parte din ea 20 septembrie 2026
  • Vasile Tofan a discutat cu antreprenorii din sudul țării 20 septembrie 2026
  • Mâine începe depunerea documentelor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei 20 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4003)
    • septembrie (302)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate