Primarul General, Ion Ceban a anunțat că, alte 5 fântâni arteziene (sonde) au fost reabilitate și puse în funcțiune, pe lângă cele 26 care erau funcționale.
În prezent, sunt funcționale 31 de sonde conectate la prizele de apă:
– Balișevsk;
– Petricani;
– Ghidighici;
– Ialoveni.
Aceste fântâni arteziene, adaugă edilul, reprezintă surse alternative importante, care sporesc siguranța și continuitatea serviciului de alimentare cu apă pentru consumatori.
„Muncim în continuare la acest capitol”, a subliniat primarul.
Funcțională este și Mina Chișinău, de unde zilnic este pompată o cantitate mare de apă tehnică, folosită la spălarea străzilor, trotuarelor și pentru alte necesități. Apa din mină trebuie pompată zilnic pentru a nu permite ridicarea nivelului de apă în mină, ceea ce ar prezenta un pericol, așa cum s-a întâmplat acum câțiva ani. Pentru aceasta, Primăria a investit enorm în evacuarea apelor subterane.
ro
ru