Ion Chicu, unul dintre liderii Blocului Alternativa, a participat „La sfat cu cetățenii” orașului Biruința și ai satului Alexăndreni din raionul Sîngerei.
În cadrul discuțiilor, cetățenii au fost informați despre viziunea Blocului Alternativa privind relansarea economiei naționale, sprijinul real pentru agricultură, reformarea educației și consolidarea sistemului de sănătate. Totodată, Ion Chicu a prezentat măsuri concrete pentru asigurarea veniturilor decente și menținerea prețurilor sub control.
Un subiect aparte l-a constituit planul de salvare a întreprinderii „Calea Ferată a Moldovei”, vitală pentru mulți oameni din regiune, angajați la această întreprindere.
Totodată participanții la întâlnire și-au exprimat indignarea față de discrepanțele salariale dintre demnitarii PAS și restul bugetarilor, în condițiile în care inflația erodează pensiile și salariile reale.
În acest context, Blocul Alternativa propune:
- revenirea la principiile Legii 270 privind salarizarea echitabilă în sectorul public;
- plafonarea salariilor exagerate în instituțiile de stat;
- indexarea pensiilor în funcție de salariul minim stabilit anual.
Ion Chicu a răspuns deschis întrebărilor oamenilor, referindu-se inclusiv la cauzele sărăciei tot mai profunde, la presiunile administrative exercitate de actualul regim și la dificultățile cu care se confruntă agricultorii în vânzarea producției, dar și alte subiecte dureroase, care așteaptă soluții urgente.
ro