Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, în mesajul său de Ziua Independenței Republicii Moldova, a declarat că 35 de ani în urmă Republica Moldova pornea pe o cale nouă – calea Independenţei.
„Începea o nouă eră, în care urma să construim o lume total diferită decât cea din care ieşeam – o lume a democraţiei, a statului de drept, a economiei de piaţă, a bunăstării; o lume civilizată, modernă, bazată pe principii şi valori unanim recunoscute de către toate statele libere şi cu adevărat democratice. Entuziasmul şi dorinţa sinceră de a construi o viaţă mai bună erau sentimentele pe care le aveau atunci majoritatea dintre noi.
Şi, într-adevăr, în anii ce au urmat, chiar dacă au fost ani dificili, multe am reuşit. Treptat, Republica Moldova a îmbrăcat haina democraţiei, a pus bazele economiei de piaţă şi a statului de drept, a avansat în preluarea bunelor practici caracteristice lumii moderne. Au fost victorii comune, ale noastre, a tuturor celor ce ne-am dorit şi ne dorim în continuare să trăim într-un stat modern, democratic.
Dar, din păcate, dincolo de aceste victorii, în anii de independenţă s-au înregistrat şi multe eşecuri, care au afectat la modul serios dezvoltarea Republicii Moldova ca stat independent, democratic, modern. Trebuie să recunoaştem că astăzi Republica Moldova nici pe departe nu este acel stat, la care visa poporul nostru acum 35 de ani, când era proclamată Independenţa. Democraţia există în mare parte doar pe hârtie, iar Republica Moldova e recunoscută la nivel internaţional ca o ţară guvernată de un regim hibrid; drepturile omului se încalcă flagrant; justiţia, după mai multe tentative de aşa-zisă reformare, a ajuns în mare parte în comă; instituţiile de stat funcţionează mai mult în interesul guvernării decât a oamenilor; presa, în mare parte, e controlată; economia abia de mai respiră; sărăcia se aprofundează continuu etc.”, a constatat ea.
Politiciana a remarcat că este pusă sub semnul întrebării însăşi statalitatea Republicii Moldova – persoane cu funcţii înalte în stat declară deschis că lichidarea statalităţii moldoveneşti este planul B pe care-l are guvernarea.
„Stimaţi cetăţeni!
Dragii compatrioţi!
Toate cele menţionate mai sus nu trebuie să ne descurajeze sau să ne determine să nu mai credem în viitorul statului Republica Moldova. Din contra, aceasta trebuie să ne facă şi mai decişi să luptăm pentru prezentul şi viitorul patriei noastre – Republica Moldova.
Dacă vom face front comun pentru a ne apăra ţara, pentru a o transforma într-un stat cu adevărat democratic, modern şi prosper, vom fi demni de fapta eroică a celor care, asumându-şi riscuri enorme şi o mare responsabilitate, au pus bazele statalităţii moldoveneşti.
Trebuie să credem cu tărie în viitorul demn şi prosper al Republicii Moldova şi să acţionăm cu fermitate pentru a-l asigura. Aceasta este şi datoria pe care o avem faţă de generaţiile viitoare.
Noi am moştenit de la vrednicii noştri înaintaşi statul independent Republica Moldova şi avem datoria de a-l păstra, a-l dezvolta şi a-l transmite generaţiilor care vin. Alternativă nu există! De aceea, de rând cu felicitările cu ocazia Zilei Independenţei, vă îndemn să credeţi cu tărie că o viaţă mai bună în statul independent Republica Moldova este posibilă!
Şi vom dovedi acest lucru împreună!”, a mai spus Irina Vlah.
ro
ru