Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există mereu aceeași scuză: „nu sunt bani în buget”. Declarații în acest sens au fost făcute de Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”.
Politiciana, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, a precizat că un purtător de cuvânt al unei instituții de stat are salariu de 120 de mii lei pe lună, iar când e vorba de majorarea pensiilor cei de la guvernare spun că nu sunt bani, datoriile sunt foarte mari.
„Recent am calculat că ar putea fi micșorat deficitul bugetului de stat cu 7 miliarde de lei. În ultimii 5 ani, din 2021 până în prezent, Ministerul Apărării și-a mărit bugetul cu 1 miliard de lei. La fel a făcut și Ministerul Justiției, dar și alte autorități.
7 miliarde de lei pot fi ușor redirecționate pentru acoperirea datoriei de stat”, a explicat ea.
Amintim că, la 10 iunie 2026, Irina Vlah a venit cu propuneri de a reduce bugetele structurilor de stat până la nivelul anului 2021 şi de a reduce salariile nesimţite ale mai multor şefi de instituţii publice, astfel încât, potrivit spuselor sale, bugetul de stat ar economisi circa 7 miliarde de lei, iar deficitul bugetar s-ar reduce cu circa o treime.
ro