• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
22 iunie 2026 În Actual, Important, Politică

La Chișinău a avut loc ședința Consiliului Republican al PSRM

016-consiliul-republican-1

În cadrul ședinței, Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a examinat situația social-politică din țară și din regiune, evidențiind riscurile asociate inițiativelor actualei guvernări în domeniul așa-numitelor reforme, care, în opinia membrilor Consiliului, reprezintă o crimă împotriva țării și a poporului.

În Declarația adoptată cu această ocazie se menționează că, „în condițiile în care interesele naționale sunt sacrificate în favoarea unor ambiții geopolitice străine, iar vocea poporului este ignorată în mod cinic”, Partidul Socialiștilor este „singura forță capabilă să oprească abuzurile și să readucă Moldova pe calea făuririi și dezvoltării.”

Separat, în cadrul ședinței au fost prezentate rezultatele activității PSRM pentru primele cinci luni ale anului 2026. Membrii Consiliului au remarcat rezultatele obținute de echipa PSRM în cadrul alegerilor anticipate din Taraclia, unde candidata Partidului Socialiștilor, Ecaterina Iacobceac, a obținut victoria și a devenit primar al orașului.

Participanții la ședință au stabilit principalele obiective ale PSRM pentru perioada următoare, printre care pregătirea pentru alegerile locale din 2027, consolidarea structurilor organizaționale ale partidului în teritoriu, precum și mobilizarea eforturilor formațiunii pentru promovarea agendei sociale și apărarea intereselor cetățenilor.

Consiliul Republican a operat, de asemenea, modificări în componența Comitetului Executiv Politic al PSRM, incluzând-o pe președintele de onoare al PSRM, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, și pe deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Bogdan Țîrdea.

În urma acestor modificări, componența actualizată a Comitetului Executiv Politic este următoarea:

• Igor Dodon — Președinte al PSRM;

• Zinaida Greceanîi — membru al Comitetului Executiv Politic;

• Vlad Batrîncea — membru al Comitetului Executiv Politic;

• Olga Cebotari — membru al Comitetului Executiv Politic;

• Grigore Novac — membru al Comitetului Executiv Politic;

• Adela Răileanu — membru al Comitetului Executiv Politic;

• Vladimir Odnostalco — membru al Comitetului Executiv Politic;

• Alla Pilipețcaia — membru al Comitetului Executiv Politic;

• Grigorii Uzun — membru al Comitetului Executiv Politic;

• Bogdan Țîrdea — membru al Comitetului Executiv Politic;

• Ecaterina Medvedev — membru al Comitetului Executiv Politic.

Articolul precedentPremierul, în discuții cu producătorii agricoli: Este o perioadă complicată pentru agricultură
Articolul următorCEC prezintă rezultatele preliminare ale referendumului local desfășurat în comuna Coșnița, raionul Dubăsari

Postari relevante:

  • IMG_2864
    Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său bulgar, Rumen Radev
  • IMG_2863
    Niveluri record de procesare la Aeroport în august: Peste 1900 de pasageri pe oră

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.834)
  • Bloguri (391)
  • Breaking (1.372)
  • Economie (471)
  • Geopolitică (809)
  • Important (10.568)
  • Internațional (147)
  • Justiție (286)
  • Politică (6.351)
  • Social (1.528)
  • Uncategorized @ro (30)

Articole recente

  • Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său bulgar, Rumen Radev 7 august 2026
  • Niveluri record de procesare la Aeroport în august: Peste 1900 de pasageri pe oră 7 august 2026
  • ANI a refuzat controlul averii primarului Ion Ceban 7 august 2026
  • Veaceslav Ioniță: O propunere a industriei tutunului ar fi amânarea implementării sistemului Track & Trace, prevăzut pentru anul 2027 7 august 2026
  • MDED și mediul de afaceri identifică soluții comune pentru susținerea companiilor în contextul provocărilor energetice 7 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său bulgar, Rumen Radev 7 august 2026
  • Niveluri record de procesare la Aeroport în august: Peste 1900 de pasageri pe oră 7 august 2026
  • ANI a refuzat controlul averii primarului Ion Ceban 7 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3384)
    • august (83)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate