• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
21 ianuarie 2019 În Breaking, Important, Politică

Lecţie de responsabilitate politică (şi nu numai) de la Preşedinte

FB_IMG_1548090303341

Preşedintele Igor Dodon a anunţat că nu va candida la alegerile parlamentare, deşi a accentuat susţinerea sa pentru Partidul Socialiştilor şi s-a arătat convins că doar echipa socialistă poate oferi o şansă de viitor Republicii Moldova. Chiar dacă la prima vedere decizia luată de şeful statului pare a fi una relativ uşoară, în realitate putem presupune că e vorba de rezultatul unei profunde analize pe care a făcut-o Preşedintele, luând în calcul toate aspectele posibile. 

Dacă ar fi lăsat temporar funcţia de şef al statului, Igor Dodon ar fi transmis un mesaj indirect că interesele politice ale echipei sale prevalează asupra funcţiei pe care o ocupă. Cel puţin, ar fi apărut şi astfel de interpretare. Da, Igor Dodon are nevoie de victoria echipei socialiste în alegeri, deoarece numai în acest caz va putea să-şi realizeze multe din promisiunile făcute încă în 2016 şi numai în acest caz a doua parte a mandatului său va fi mai eficientă decât prima. Dar, indiferent de acest interes evident al său, Igor Dodon a ştiut să pună mai presus interesele ţării, ale cetăţenilor. Şeful statului e perfect conştient de haosul ce se va instaura în ţară în următoarea perioadă, când toţi se vor ocupa doar de alegeri, inclusiv Primul ministru, mai mulţi miniştri şi deputaţi, dar şi conducători de diferit nivel. În această situaţie, unica figură neantrenată în procesele politice va fi Preşedintele şi prestaţia sa se poate dovedi decisivă, inclusiv din punctul de vedere al medierii unor eventuale situaţii de conflict politic, dar şi din punctul de vedere al percepţiei cetăţenilor. Nu este exclus că mulţi cetăţeni, sătuli de politică, vor căuta alte repere şi unul dintre ele, poate chiar principalul, va fi instituţia prezidenţială, personal Preşedintele Igor Dodon.

De asemenea, şeful statului, prin refuzul de a se implica în alegeri, le-a dat o lecţie şi celor de la guvernare, care l-au suspendat din funcţie în repetate rânduri. Mesajul indirect al Preşedintelui a fost că fiecare clipă în această funcţie e importantă, însăşi funcţia e una de maximă importanţă şi nu poate fi tratată cu superficialitate cum fac cei de la putere.

Un alt mesaj indirect transmis de Preşedinte guvernării a fost că, deşi alegerile sunt importante, contează şi ca instituţiile statului să-şi poată îndeplini obligaţiunile pe care le au faţă de cetăţeni. În timp ce toată conducerea PDM s-a avântat în alegeri, uitând de funcţiile importante pe care le ocupă, şeful statului a rămas în funcţie, asumându-şi toată greutatea ei, care în alegeri este şi mai mare decât de obicei. 

Încă un mesaj important transmis de şeful statului indirect întregii societăţii, dar în special clasei politice, este că e sigur că asocierea de imagine dintre el şi PSRM este una totală şi nu mai era cazul să fie accentuat acest moment prin participarea sa în alegerile parlamentare. Preşedintele s-a arătat astfel sigur că şi el, şi socialiştii, şi-au făcut bine „tema de acasă”, iar victoria în alegeri e ceva uşor de prognozat. 

Într-un cuvânt, am asistat la o nouă lecţie politică dată de Preşedintele Igor Dodon şi acest lucru a fost făcut în stil de mare maestru. 

Articolul precedentMacron câștigă politic din intrarea în politică a „Vestelor galbene” legitime, europene
Articolul următorMarea Britanie a refuzat să părăsească UE, dar nici să rămână deja nu mai poate

Postari relevante:

  • tofan2
    Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU
  • image-05-18092026-1429
    Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.442)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (480)
  • Geopolitică (831)
  • Important (11.184)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.867)
  • Social (1.704)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026
  • Premierul, întrevedere cu șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova 18 septembrie 2026
  • Victoria Belous a discutat cu oficialul SUA despre cooperarea în domeniul finanțelor publice 18 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU 19 septembrie 2026
  • Directorul Statului Major Întrunit al Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, în vizită la Chișinău 18 septembrie 2026
  • PSRM: 80 de milioane de lei prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru compensații în perioada rece 18 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4000)
    • septembrie (299)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate