• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
23 septembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Maia Sandu a venit cu un mesaj adresat tuturor cetățenilor înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie: Pericolul este mare, însă puterea noastră trebuie să fie și mai mare

maia sandu

Înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj tuturor cetățenilor, subliniind că suveranitatea, independența, integritatea teritorială și viitorul european al țării noastre sunt supuse unor amenințări majore.

„Kremlinul aruncă cu sute de milioane de euro pentru a cumpăra sute de mii de voturi pe ambele maluri ale Nistrului, dar și în afara țării. Oamenii sunt intoxicați zilnic cu zeci de minciuni. Sute de persoane sunt plătite ca să provoace dezordini, violență și să sperie lumea”, a declarat Președinta.

Șefa statului i-a îndemnat pe cetățeni să nu permită predarea țării intereselor străine și a subliniat că adevăratul interes național îl reprezintă pacea, libertatea, dezvoltarea economică, lupta împotriva corupției, integrarea europeană și modernizarea localităților. „Pericolul este mare, însă puterea noastră trebuie să fie și mai mare. Să fim demni de Moldova noastră! Să nu o vindem hoților și să nu le permitem altora să o vândă”, a subliniat Președinta Maia Sandu.

Mesajul integral poate fi accesat aici.

Articolul precedentOperațiune națională: Tabere militare din Serbia, organizate de serviciile secrete ruse, pentru a crea destabilizări și dezordini în masă în Republica Moldova. 74 de persoane – reținute
Articolul următorTorner: Primul pas pe care Partidul NOI îl va face pentru optimizarea cheltuielilor publice va fi aducerea bugetelor tuturor ministerelor la nivelul anului 2021

Postari relevante:

  • 765777142_1347444527503842_5900609378997227507_n
    Mai multe investiții în economia națională: Guvernul încurajează investitorii prin reguli mai clare și facilități pentru proiectele strategice
  • pldm
    PLDM cere Guvernului să-și respecte angajamentul față de cadrele didactice și să asigure majorările salariale promise

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.891)
  • Bloguri (392)
  • Breaking (1.372)
  • Economie (473)
  • Geopolitică (809)
  • Important (10.628)
  • Internațional (147)
  • Justiție (288)
  • Politică (6.397)
  • Social (1.547)
  • Uncategorized @ro (30)

Articole recente

  • Mai multe investiții în economia națională: Guvernul încurajează investitorii prin reguli mai clare și facilități pentru proiectele strategice 12 august 2026
  • PLDM cere Guvernului să-și respecte angajamentul față de cadrele didactice și să asigure majorările salariale promise 12 august 2026
  • Dodon, despre achizițiile de gaze: Vom fi din nou nevoiți să plătim tarife foarte mari 12 august 2026
  • Moldelectrica va fi transformată în Societate pe Acțiuni: statul rămâne unic acționar, rețeaua electrică rămâne proprietate publică 12 august 2026
  • Irina Vlah: 10 mii de lei doar pentru că ai o casă. Primari, opriți jaful! 12 august 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Mai multe investiții în economia națională: Guvernul încurajează investitorii prin reguli mai clare și facilități pentru proiectele strategice 12 august 2026
  • PLDM cere Guvernului să-și respecte angajamentul față de cadrele didactice și să asigure majorările salariale promise 12 august 2026
  • Dodon, despre achizițiile de gaze: Vom fi din nou nevoiți să plătim tarife foarte mari 12 august 2026

Arhiva

  • 2026 (3444)
    • august (143)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate